Ieşirea din pepeni

…tot căutând ceva frumos, se trezi …sau i se păru, sau doar visa că se trezeşte.

Însă EU!..

Chiar nu ştia: viaţa, „înainte” sau „apoi”?!… „singur” sau „ne-singur”… Pete de toamnă sporeau umbrele, dându-i o aură bine’nţeleasă. Ei, cum stau!..

Şi-apoi:

Mai am de stabilit, chiar aşa: stabilit! …aşadar de stabilit un sens. Care.

…dar mă grăbesc!

Fără premii

Am aici, ca pre-text, un text care tre’ „băgat” într’un con-text şi găsit autorul:

„Muritorii admiră roata şi aburul, uitând în primul rând să admire inteligenţa elastică pe care le-am hărăzit-o. Orice aşa-zisă invenţie există virtual în lucruri. Inteligenţa numai o degajează, când a sosit ora. Oamenii fac caz mare, astăzi, de abur, pe care au să-l întrebuinţeze ca să mişte roţile. Mâni vor găsi electricitatea, transformând-o în lumină. Va veni un timp când se vor vădi şi undele cărora ei le vor spune herţiene. Infinitul posibilităţilor şi forţelor va rămânea încă întreg când ei vor socoti că sânt aproape să-l istovească. De câte ori vor degaja ceva, vor fi în situaţia copiilor care găsesc un obiect şi-şi închipuie că e al lor. Cu cât vor înainta spre insondabil vor avea iluzia că sânt ei totul; pe când în realitate totul e esenţa eternă din care ei deţin numai o infimă scâteie. Cu cât se lărgeşte domeniul a ceea ce numesc ei ştiinţă, cu atât mai mult ar trebui să înţeleagă forţa supremă. S-au mărginit să-mi dea un nume, să mă imagineze bătrân cu barbă, nu ştiu de ce; să-mi acorde o tovărăşie ca cea din prezenta anecdotă, să puie în sama mea poveştile revelaţiilor, când lumina le-am acordat-o pentru o înţelegere mai înaltă. (…)

Când undele herţiene duc imaginea şi sunetul în eternitate şi-n nesfârşit, singurul gând care te mai poate preocupa este numărul nesfârşit al altor combinaţii care pot vădi cândva omul. Nu se vor putea vădi toate, căci omul va trece. Cele mai multe vor rămâne ca seminţe nefecundate în viscolul forţelor contrare.”

chess_by_kyrrelienfoto: KirreLien

Pseudo…ludiu

Vacantă plăcuţă:

…deja se respiră cu uşurare (… :)). Se apropie, ca niciodată pân-acum, vacanţa-de-anu’-ăsta! Tiptilă, ca şi cum ne-ar (mai) surprinde, zâmbeşte ca …o ilustrare a unei ziceri, e prea la-locul-ei. Vaca-n’ …ţă!

E consecventă: promite fiecăruia după îndrăzneală;

e fermă: nu suferă amânare;

e benignă: trece.

Pe partea ai’ laltă:

Vacanţă e locul ne-ocupat, gol, adică. Starea de vacanţă domneşte pretutindeni, adică e în noi: iubire, cap, inimă, preocupări, sănătate, credinţă, respiraţie, mâini, fapte, relaţii, cuvânt …de fapt: vorbă, năzuinţă, genunchi, nădejde, competenţă, moarte…

Dacă nu trece, e malignă.

Dacă trece, totuşi rămâne ceva: un gol.

…ca să nu-l vedem, acoperim cu ceva… o plăcuţă pe care nu scriem, nu desenăm, …vacantă!

Sorry, we are CLOSED!Foto: Barbara

E (prea) aproape, n-o putem ocoli. S-o facem plăcută, asta putem!

Trăiască unu’ Iunie…

„Avem apă nouă!!!” exulta Ştefan, la 5 ani, după intervenţia (mea!) salvatoare de „robinetu’ din baie”… Avem o zi nouă, constat, într-o lună nouă. Prima din restul… lumea se vrea bună: copiii sânt învăluiţi în drăgălăşenii pe gustul privitorilor, organizaţi dibaci în serbări, baluri, puşi nu la colţ, ci să-şi manifeste, cu recunoştinţă şi empatie, copilăria lor indubitabil fericită. E cineva împotrivă? …se abţine cineva? …deci toată lumea se bucură, sărbătoreşte şi cheltuieşte apăsat în numele lor. În rest, …bine, trece şi asta, vin altele grabnic, să nu rămânem fără … Copiii?! Mai vorbim, după…___and_the_Moon_by_toinjointsfoto: Antonio Joao Santos

Curv(eşt)e

shirin_fakhim_prostitute1

…da, ştiu că dă eroare linku’, nu-i nimica!

Deja am rătăcit câteva idei tot căutând prin borcanu’ cu net, cu grijă să nu sparg te-miri-ce şi să ajung pe-nu-ştiu-unde. …şi aşa mă ajung cu greu! O idee: nu pricep consacrarea lui „curvă” în ograda femininelor, dincolo aflând doar „curvar”, cu sens restrâns abuziv… Nu mai pun la socoată acţiunea corectă politic de a evita referirea explicită la asemenea trimiteri.  Au dreptate, corecţii, imaginile au pondere, şi deci succes, mai mare, iar marcajele şi filtrele îşi dovedesc la greu eficienţa în atragerea curioşilor de toate vârstele şi sexele…

Asta da, libertate…

(va urma)