„Să tacă tot trupul…..


“Să tacă tot trupul omenesc și să stea cu frică și cu cutremur, și nimic pamântesc întru sine să nu gândească, caci Împăratul împăraților și Domnul domnilor merge să se junghie și să se dea spre mâncare credincioșilor“.

“Iată, fraților, povața pe care ne-o dă Sfânta Biserică pentru aceste zile mari și sfinte! Cu aceasta ea voiește să ne zică: evenimentele pe care le amintim în aceste zile sunt mai presus de graiul omenesc și nici mintea nu le poate cuprinde; să părăsim deci orice răstălmăcire, să îndepărtam de la noi toate gândurile pamântești, să lepădăm toată grija cea lumească, să stăm cu frică și cu cutremur în cea mai adâncă tăcere; sa privim, sa fim cu luare-aminte și să luăm învățătură.

Supunându-ne acestei povețe a Sfintei Biserici, și noi, fraților, n-am fi deschis gura noastră cea nevrednică dacă n-am fi crezut aceasta de trebuință și n-am fi avut de gând a vă aduce și pe voi, și pe noi înșine, mai aproape de această dorită tăcere sufletească și trupească, pe care ne-o cere Sfânta Biserică. O, cat de trebuincioasă este ea aici! O, cat de trebuincios lucru este ca noi, înconjurând mormântul Mântuitorului nostru, să facem să amuțească în noi toate gândurile cele trupești și să ne ridicăm cu mintea și cu inima mai presus de toate cele lumești! Împăratul împăraților și Domnul domnilor merge și se junghie, și noi să fim privitorii reci ai acestei junghieri? Și înjunghiindu-se, El voiește să se dea spre mâncare credincioșilor; oare au loc aici strigatele trupului și ale sângelui?

Să piară deci din mintea noastră toate cele pamântești și să rămână singur Iisus cu Crucea Sa! Oare e mic El pentru mintea noastră? Ce minuni și cate taine nu sunt ascunse în aceste răni! Caută și vei vedea că Dumnezeu este adevărul absolut, pentru care păcatul e atât de nesuferit, încât el (adevărul) lovește până și pe Unul-Născut Fiul Său, care a ridicat pe umerii Săi păcatele noastre! Cauta și vei vedea că Dumnezeu este ințelepciune neajunsă, ale cărei căi sunt tot atât de departe de căile noastre pe cât de departe este cerul de pământ! Cine putea să aștepte mântuirea de la cruce? Cine se putea gândi ca viața veșnică va fi închisă în mormânt? Caută și vezi mai departe cum Dumnezeu este iubire desăvârșită, care niciodată nu cade (I Cor. 13, 8), care urmărește pe cei iubiți până în adâncurile iadului și se jertfește pentru ei! Cauta în sfârșit și vezi cum toate atributele în Dumnezeu una sunt: iubirea nu este decât aceeași dreptate care miluiește, și dreptatea nu este decât aceeași iubire care purifică și vindecă.

Acestea toate tu le poți vedea prin aceste răni privind în sus, spre Dumnezeu. Privește prin ele în jos, spre lume, și ți se vor descoperi tainele lumii și ale omului. Aici găsești lămuriri pentru tot trecutul, căci din ce a fost făcută Crucea? Din lemnul cunoștinței binelui și răului. Ce mâini au făcut-o? Acelea care au fost întinse spre fructul oprit.

Aici vei găsi lămuriri pentru timpul de față. Noi cu toții ne aflaăm sub cruce, împovărați de felurite nenorociri. De ce? Pentru că asemenea Suferindului de pe Golgota, străbătând calea suferințelor, să intrăm prin ele în slava cea dintâi. Aici găsim lămuriri pentru viitorul nostru. Mormântul lui Iisus este desert. De ce? […]

Rugăciune pentru dobândirea dragostei

Sub PiatrăIartă-mă, Doamne, că m-a necăjit omul și, smerindu-mă el, eu m-am mâhnit.

Fratele meu îmi arată greșalele mele: puțina mea răbdare, iuțimea mâniei, repetata cădere din porunca Iubirii și, nu în ultimul rând, nesuferita mândrie. Știu că fratele meu e dreptarul pe care mi-l dăruiești, ca să-mi ajute să mă abat din calea răutății. Eu, însă, caut îndreptățiri răbufnirilor mele.

Iartă-mă, Doamne, și nu mă lăsa să mă fac numai trup!

Fratele meu m-a mâhnit. De luam seama la mine, nu mă mâhneam asupra lui, întristând Duhul Tău, ci căutam să găsesc, în ispita ce s-a ivit, prilejul de a birui răul din mine cu ajutorul Tău. Dar eu n-am stat de strajă inimii mele de lut. Ci am lăsat să intre în ea duhul mâhnirii și să-mi rănească tina sărmană cu încă o învoire cu el. N-am luat seama la mine, nici la duhul ce se apropia de inima mea și nu Te-am chemat în zorii ispitei pe Tine, Cel ce Singur poți să alungi răutatea care dă năvală asupră-mi și poți să mă vindeci de răutatea pământului care sunt.

Iartă-mă, Doamne, că acum, iată, inima mea e mâhnită și aproapele mi-e înstrăinat.

Ajută-mi să ies din amărăciunea aceasta și împacă Tu gândul inimii aproapelui meu.

Dă mie bucuria mântuirii Tale și mângâie inima celui ce m-a rănit.

Sălășluiește întru noi împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt și ajută-ne să rămânem în Tine și Tu întru noi și noi unul în altul în Tine, ca să Te bucuri de noi și bucuria noastră să fie deplină.

Doamne, iartă pe fratele meu, de a greșit cu ceva. Iartă-mă și pe mine, că eu sunt acela care l-am poticnit cu răutatea din mine. El doar a pus degetul pe rana inimii mele, precum Tu ai poruncit lui să facă și să-mi arate, în felul acesta, că eu bolesc, deși socoteam că m-am vindecat. Dar iată până unde ține dragostea mea: la prima împotrivire, am și dat bir cu fugiții de pe Crucea Iubirii ce ești. Iartă-mă și nu lăsa răutatea să-și facă locaș, mai mult, în inima mea. Am căzut prea grabnic, dar nu vreau să rămân în căderea aceasta, de aceea Te chem cu lacrimi să mă ridici de aici. Alungă mâhnirea ce m-a cuprins. Și vindecă inima fratelui meu ce s-a rănit cu împietrirea din mine.

Dă mie, Doamne, dragostea Ta!

Oricât știu că-i neasemuit de grea Crucea Iubirii pe care ești răstignit. Oricât aș cunoaște că om sunt și că țărâna din mine mă trage către pământ. Oricât ar durea, ca lama unui bisturiu ascuțit, lucrarea Ta asupra nimicniciei mele în sfințita-Ți strădanie de a actualiza în mine chipul Iubirii ce ești…

Doamne, Tu știi că, până la urmă, eu am îndrăgit suferința. Nu am iubit-o dintru început. Nu mi-am dorit-o și mult m-am zbătut, să scap din chingile ei. Până când m-ai luminat și-am priceput că răul e în mine și că suferința este calea prin care pot să mă vindec de iad. Pedagogia Ta divină lucrează mântuirea mea în focul acestor binecuvântate dureri. Cum altfel să faci din mine un om, când eu spun că vreau în Lumina Ta, dar fac răul pe care nu vreau să îl fac, de vreme ce păcatul este legat de mine? De aceea, Strig și eu cu Apostolul Tău: „om nenorocit ce sunt, cine mă va izbăvi de trupul morții acesteia?!…” Să nu mă lași, Doamne, să nu întorci fața Ta de la mine, că Tu ai zis: „Pe cel ce vine la mine, nu-l voi scoate afară”. Și, iarăși, ai zis: “Ceea ce la om este cu neputință este cu putință la Dumnezeu”. Iată, eu vin la Tine, căci mie îmi este cu neputință să-mi vindec inima de răutatea din ea și las vicleanului poarta deschisă, prin care să intre nestânjenit. Dar Tu poți să-i închizi poarta inimii mele în nas și poți s-o-ngrădești cu puterea numelui Tău, căci mă dau Ție ca lutul în mâna olarului: să faci din mine vasul pe care Tu îl dorești.

Iartă-mă, Doamne, și nu opri lucrul mâinilor Tale cu mine! Nu conteni să-mi trimiți pedagogi care să mă învețe lecția Dragostei care ești și înmulțește prilejurile ca să trec piedicile răutății din inima mea. Curățește-mă, Doamne, de tot noroiul, de toată mocirla din inima ce-Ți dăruiesc. Fă din mine templul Duhului Tău celui Sfânt și casă de rugăciune peste altarul inimii mele de lut. Zidește-mi în temelie o părticică din Sfânta-Ți Jertfă și pironește-mă pe Crucea Iubirii pe care o duci.

Dă mie, Doamne, dragostea Ta! Nu cum iubesc oamenii să iubesc, ci precum Tu iubești. Că binecuvântat ești, Doamne, în veci. Amin.