Teologia învierii la Sfântul Maxim Mărturisitorul – Sâm, 14 Apr 2012 18:17:41 | Doxologia

Teologia învierii la Sfântul Maxim Mărturisitorul – Sâm, 14 Apr 2012 18:17:41 | Doxologia.

Călcând cu moartea pe moarte, Mântuitorul intră într-un mod de existenţă cu totul deosebit de acela pe care noi îl trăim în dimensiunile vieţii pământeşti. Prin acest fapt El a deschis porţile nemuririi pentru toţi oamenii.

Învierea e o realitate nouă, fiind opera exclusivă a lui Dumnezeu, expresie a aceleaşi iubiri divine prin care lumea a fost creată din nimic. Fără îndoaială numai Dumnezeu, autorul Creaţiei, a putut să restaureze făptura în starea primordială şi să o ridice pe planul unei relaţii cu El. Pentru Sf. Maxim, învierea reprezintă bunul suprem pe care ni l-a dăruit Fiul lui Dumnezeu, care cupriunde atât dobândirea nemuririi, în sensul mântuirii din condiţia păcatului şi a stricăciunii cât şi a îndumnezeirii ca finalitate a fiinţei create. Învierea Domnului, ne învaţă Sf. Maxim, nu poate fi atribuită unei puteri natural omeneşti a Mântuitorului. Învierea e un act a voinţei creatoare, aşa cum reiese dinaceastă afirmaţie: „În Iisus Hristos, hotărârea voii Sale proprii pentru bine a spălat ruşinea comună a stricăciunii întregii firi”.

Învierea şi actul creaţiei au o trăsătură comună; ele nu se datoresc unor cauze imanente şi nu se pot înţelege ca provenind din forţe şi împrejurări naturale antecedente. Creaţia din nimic a însemnat un act prin care s-a produs ceva în afară de Dumnezeu, un subiect absolut nou, neavând un temei nici în firea lui Dumnezeu şi nici în vreo posibilitate de a fi în afară de Dumnezeu. Temeiul existenţei făpturilor este cuvântul Creator al Tatălui Ceresc. Căderea făpturii în adâncul propriului său neant a adus cu sine necesitatea de a fi întemeiată din nou şi definitiv pe aceeaşi temelie a voinţei divine prin care toate s-au făcut. Sfântul Maxim exclude posibilitatea unui dualism între creaţie şi răscumpărare, pentru că toate făpturile vin de la Dumnezeu şi merg la Dumnezeu, toate sunt create în Hristos şi răscumpărate înHristos. Luând natura omenească din sângiuirile Prea Curatei Maicii Sale şi înălţând-o întru slavă de-a dreapta Tatălui, Mântuitorul ne încredinţează că Dumnezeu există nunumai în afară de lume, ci în chip negrăit există şi înăuntrul ei, iar lumea participă de peacum la fericirea dumnezeiască a vieţii ce va să fie. Învierea e un eveniment de ovaloare universală şi prin aceasta lumea, ca şi omul, e transfigurată de slava cerească, dobândind arvuna nemuririi. Hristos, zice Sfântul Maxim, „a dezvăluit însăşi adânculcel mai dinlăuntru al bunătăţii părinteşti şi a arătat în Sine sfârşitul pentru care au primit făpturile începutul existenţei. Fiindcă pentru Hristos sau pentru taina lui Hristos au primit toate veacurile şi cele aflătoare înlăuntrul veacurilor începutul existenţei şi sfârşitul lui Hristos”[1].

[1]Răspunsuri către Talasie,Întrebarea 60, Scolii, în „Filocalia”, vol 3, ediţie electronică, pagina 356.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s