Citate

Chivot, Protaton„Țara mea e una dintre cele mai bogate din Europa. Suntem mai bogați decât toți vecinii noștri din această mare periferie a sud-estului european. Suntem mai bogați decât bulgarii, decât iugoslavii, decât polonezii, decât ungurii. Suntem foarte bogați. Și toate aceste bogății sunt în mâinile oligarhiei, ale ciocoilor care, cu ajutorul năvălitorilor succesivi, s-au împlântat în carnea țării ca lipitorile… Munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă-n poartă! Râurile noastre curg pe nisip de aur, și noi murim de foame. Suntem douăzeci de milioane de cerșetori și robi. Câteva mii de ciocoi ne sug sângele și ne devoră trupul. Suntem săraci ca animalele pădurii. Și satrapii ciocoi, ținuți la putere de străini, organizați în bande numite partide politice, și în haite ca lupii, devoră poporul. Ca lupii. Se hrănesc din carnea noastră și din sângele nostru. Știam că dacă, din nenorocire, invadatorii dinspre răsărit ne vor ocupa din nou țara, ciocoii nu vor suferi nici o pagubă. Dimpotrivă! Vor prospera cum au prosperat totdeauna în nenorociri. O parte a ciocoilor va intra în serviciul ocupantului venit dinspre răsărit. Cum au făcut întotdeauna. Iar ceilalți ciocoi se vor duce în Statele Unite.  Așa cum înainte se duceau la Stambul.

La New York, poporul american îi va hrăni pe tiranii noștri, îi va îngriji, îi va alina, îi va face să urmeze cure de întinerire, îi va împerechea ca să se înmulțească, și îi va antrena pentru ca să-i trimită din nou în țara noastră, în ziua în care ocupația străină va lua sfârșit. Așa cum asmuți niște copoi flămânzi. Statele Unite vor deveni o pepinieră de tirani veniți din toate țările lumii, adunați ca viperele și aruncați apoi asupra nefericitelor popoare. Statele Unite vor deveni marele heleșteu de lipitori, destinate țărilor străine, printre care se află și a mea.


Și sufeream pentru că nu vedeam nici un ajutor, nici o speranță de eliberare posibilă – nici de la dreapta, nici de la stânga. Poporul meu trebuia să sufere. Mereu. Iar ajutorul nu-i putea veni niciodată decât de Sus. Din nici o altă parte. După cum s-a spus:

„Căci toată darea cea bună și tot harul desăvârșit de Sus este pogorând, de la Tine Părintele Luminilor”. (Rugăciunea Amvonului – Liturghier)

Ștergându-mi lacrimile și refuzând orice speranță care ar veni de la dreapta și orice speranță care ar veni de la stânga, îmi pun Sus toată nădejdea mea și a poporului meu.”

Virgil GHEORGHIU, Tatăl meu, preotul, care s-a urcat la cer

Citatul video este dintr-o ecranizare a romanului Ora 25 (La Vingt-Cinquième Heure, Paris, 1949), în a cărui prefață Gabriel Marcel scrie: „acest frumos roman, acest teribil roman”. Autobiografice, aceste două repere sânt legate și prin nume: De la vingt-cinquième heure à l’heure éternelle este titlul ediției franceze (Paris, 1965) din care noi citim, abia după anul 1990, „Tatăl meu, preotul, …” (Sibiu, 2003). Dacă mai citim …

„Mai Tsava, mai… !”

… spunea unul dintre dascălii care mi-au îndrumat „cunoaşterea formală”, în perioada gimnazială. Era unul dintre cei mai temuţi, cel puţin de mine, pentru asprimea uneori peste înţelegerea mea, prin care ne împărtăşea calea de urmat în învăţarea limbii strămoşeşti. Adesea îşi însoţea discursul cu pilde şi exemplificări pline de seva unei vieţi trăite intens, sub presiunea imperativelor chemării sale dăscăleşti, în răspăr cu directivele politice.

Dintre zicerile pline de savoare, în care parfumul limbii îndulcea cumva severitatea conţinutului, am rememorat de curând împreună cu pruncii câteva:

„Ai noştri ca brazii, … cu muşii pi chept…”, dedicat celor mândri dar ridicoli;

„Deşteaptă-te, Române, … la slană şî la pâne…!” celor care meditau îndelung răspunsul la întrebare;

sau: „Deşteaptă-te, Române, … că Ţara geme!”;

Sau, povestind o snoavă în care un ovrei se adresa unuia, Sava, cam încurcă-lume şi al cărui dans nu respecta muzica: Mai Tsava, mai, hoara cînta – brîul gioci tu, mai! Adică: Una te-am întrebat, alta îmi răspunzi tu! Sau: Una vorbirăm – başca ne-am înţeles!

Oarecum la temă:

sună (şi) a mesaj de prin campaniile electorale.

„Alege ..!”

Oricum am privit situaţiunea, oricât m-am străduit să pricep, oriunde am căutat un sprijin, ori…

© Monique

Îmi apare, diafan, o însăilare pe care nu o voi alunga, un banc cocoşat de a cărui culoare mă voi lămuri de mâine încolo. Un zbârnâit a cărui persistenţă va însoţi fiecare clipă a vieţii fiecărui nedumerit din România. Un tremur ordonator al ordinii atât de râvnite va schimba …

Parafraza însăilării cu pricina ar suna aşa: ” … şi a venit ziua în care Românilor li s-a pus în faţă un amestec de vorbe, ceaţă, frânturi de adevăr, cu îndemnul: alege!”

Acum douăzeci de ani, „de Crăciun, ne-am luat raţia de libertate!” fiecare în felul său, cei mai mulţi în faţa televizorului. Acum, de Sfântul Nicolae ne vom lua papucii.

Noroc că nu e o profeţie!

Natura(l:)

Fără a mai ochi prin dicţionare, debitez ca pentru mine:

natural, adică de la natură, sau în duhul ei, în firea creată, firesc – aşadar, în(tru) ordinea cea dintotdeauna, fără a forţa în vreun fel.

Cu toate astea, naturaleţea pare mult în afara oricărei încercări de a judeca, poate şi pentru că demersul e străin de fire, de ordinea naturală.

Judecătorii alcătuiesc conjunctural o gaşcă mereu majoritară, ale cărei emanaţii trimit către un cod pe care nimeni nu pare a-l considera în alte împrejurări. Se impune astfel ordinea de drept, sau cea pe care o vrem noi, pentru că aşa (oare?!) vrem noi.

După care căutăm alte şi alte argumente în susţinerea acestei alte orânduieli, ne felicităm sau sancţionăm pentru noile îndreptăţiri ale slăbiciunii în a nu mai percepe naturalul.

Pentru că nu mai ţinem de ordinea naturală, cu voia noastră, nu mai pricepem firea de care ţinem fără să vrem. Rânduială

Trăiască unu’ Iunie…

„Avem apă nouă!!!” exulta Ştefan, la 5 ani, după intervenţia (mea!) salvatoare de „robinetu’ din baie”… Avem o zi nouă, constat, într-o lună nouă. Prima din restul… lumea se vrea bună: copiii sânt învăluiţi în drăgălăşenii pe gustul privitorilor, organizaţi dibaci în serbări, baluri, puşi nu la colţ, ci să-şi manifeste, cu recunoştinţă şi empatie, copilăria lor indubitabil fericită. E cineva împotrivă? …se abţine cineva? …deci toată lumea se bucură, sărbătoreşte şi cheltuieşte apăsat în numele lor. În rest, …bine, trece şi asta, vin altele grabnic, să nu rămânem fără … Copiii?! Mai vorbim, după…___and_the_Moon_by_toinjointsfoto: Antonio Joao Santos

Curv(eşt)e

shirin_fakhim_prostitute1

…da, ştiu că dă eroare linku’, nu-i nimica!

Deja am rătăcit câteva idei tot căutând prin borcanu’ cu net, cu grijă să nu sparg te-miri-ce şi să ajung pe-nu-ştiu-unde. …şi aşa mă ajung cu greu! O idee: nu pricep consacrarea lui „curvă” în ograda femininelor, dincolo aflând doar „curvar”, cu sens restrâns abuziv… Nu mai pun la socoată acţiunea corectă politic de a evita referirea explicită la asemenea trimiteri.  Au dreptate, corecţii, imaginile au pondere, şi deci succes, mai mare, iar marcajele şi filtrele îşi dovedesc la greu eficienţa în atragerea curioşilor de toate vârstele şi sexele…

Asta da, libertate…

(va urma)