Контрасты

„Mai întâi distracţie, apoi lucru …

mai întâi lucru, apoi distracţie …”

… mai departe nu merg. Eu, cel puţin, am priceput, pân-aici ce vierme roade acolo unde, odată, odihnea dragostea.

Ne tot potrivim (!) cununa de spini, cu osârdie privind la cei ce ne ocărăsc pentru că altceva nu se pricep. Am ajuns (ce cuvinte … şi cum se potrivesc ele!..) să ne purtăm aidoma lor, uitând că sântem şi încă avem să fim.

Nu „ca nemţii, francezii, americanii, ruşii, grecii …”

Ca noi. Am uitat să fim CA NOI. Precum noi, să fim.

„Înger pe piatră …”

Dedicaţie

… fără adrisant:

mi-am propus să „ocolesc” net-ul zilele astea, din motive afective. Am cetit oarece texte conţinătoare de analize, de re-memorări documentate sau doar nostalgice, de explicaţii plauzibile dar in-credibile, comentarii la toate acestea – ca de obicei, cel puţin până acum – amestecate… calitativ, adică eu n-am înţeles dacă autorii lor, ai comentariilor, constituie o majoritate credibilă. Se poartă.

Începusem atunci, la temperatura de lucru, în zilele lui „Decembrie 1989”, o alcătuire de fraze pentru copiii mei, din care să [se] poată înţelege povestea zilelor şi a nopţilor de uimire, nedumerire, groază, solidaritate, hotărâre …şi ceea ce acum aş numi HAR. Dezgustul s-a arătat curând după apariţia la TVR Liberă a unora pe care îi admiram, a altora despre care doar auzisem desigur „de bine”, în [im]posturi şocante. Mi-am spus că este rodul tensiunii acumulate în zilele petrecute în stradă, sub ameninţarea devenită firească, a morţii. Dar flash-urile au continuat, înlănţuindu-se, până la a deveni meniu zilnic, transformându-se, sau mai curând dovedindu-se a fi doar o ceaţă, tot mai densă. Auzisem despre mankurţi, despre fenomenul spălării creierelor, fusesem convocat la Secu’ de curând, şi totul îmi amintea de acestea.

A fost frumos, la revoluţie.

N-am înţeles nici acum, de ce am mai ieşit atunci, prieteni cu Decembrie şi cu cei care ne arătau cu cătările armelor, înlănţuiţi în dorul de solidaritate, luminaţi de aceeaşi dragoste, zi şi noapte fără mâncare, cu raite scurte acasă, pe furiş, fără a ne gândi la ce va fi după,

când au dispărut toate de pe chipurile noastre, lumina şi toate patetismele acelor zile clădite în anii de chin de până atunci. Se dedică dezbinării noastre, celei de toate zilele, de atâta amar de ani încoace, cu o scurtă întrerupere:

SYM-PATHIA

Răspunzând unui prieten: „… zilele ne sânt, oricum, numărate: să avem, dar, grijă să nu pierdem noi vreuna.” şi citind pe blogul altuia o idee pe care o tot mestec atunci când dau de discuţii pre-ocupate de „alegeri prezidenţiale 2009”, anume că „les jeux sont faits, m’damz e’m’sieurs; rien’va plus!” mai găsesc putere/timp pentru a-mi re-veni în fire. Mulţam Bunului Dumnezeu pentru îngăduinţa ne-măsurată şi caut să nu pierd ceea ce, mă încăpăţânez să cred, am primit într-o bună zi din restul vieţii:

Eclipsul

Teama, o teamă …, făcea să-i tremure ridurile aranjate cu trudă, după traiecte numai de el pricepute, când suuus, când jooos, sprâcenele glumeau nervos vizavi de semeţia la care, totuşi, ţinea. Cald şi picuri de sudoare, praf şi parfumuri ostenite, umbră fără rost…

„Fir’ar!” mocni cu năduf, împingând cozile ochilor şi sorbind furiş din berea coclită deja,

„… chiar nu vede nimeni!..”, insistă cu mâna încremenită pe toarta cănii şi păstrând atenţia, absentă şi ea, pe cioburile proaspete, încă umede…

„… mmmă duc!”

Plopul lărmuit de vrăbii tăcu. Vânt, dacă adia, ar fi surprins şi el nemişcarea. Pe când aşa… Praful înghiţi lacom ultimii stropi, aşteptând şi el, ca şi el să mai dea vreun semn: îi făcea bine să se re-clădească, după fire, în neînţelesuri. Apoi se lăsă pe spate până simţi că îşi pierde echilibrul, reveni contrabalansând şi , strângând pleoapele, se sp…, se ar…, se…

Grafică_02

Blog pe zid

Pe zidul Bibliotecii Universităţii de Vest, multă vreme am citit cu interes, o „postare” care mi-a părut foarte expresivă:

„DE FIECARE DATĂ MĂ PRIND CÂND SCRIU PE Z…”

unde „Z”-ul era prelungit cu o voltă descendentă neregulată, ca şi cum mâna artistului nu mai controla pensula, fiind silită mai degrabă să caute, în cădere, un sprijin…

… un ajutor.

Pseudo…ludiu

Vacantă plăcuţă:

…deja se respiră cu uşurare (… :)). Se apropie, ca niciodată pân-acum, vacanţa-de-anu’-ăsta! Tiptilă, ca şi cum ne-ar (mai) surprinde, zâmbeşte ca …o ilustrare a unei ziceri, e prea la-locul-ei. Vaca-n’ …ţă!

E consecventă: promite fiecăruia după îndrăzneală;

e fermă: nu suferă amânare;

e benignă: trece.

Pe partea ai’ laltă:

Vacanţă e locul ne-ocupat, gol, adică. Starea de vacanţă domneşte pretutindeni, adică e în noi: iubire, cap, inimă, preocupări, sănătate, credinţă, respiraţie, mâini, fapte, relaţii, cuvânt …de fapt: vorbă, năzuinţă, genunchi, nădejde, competenţă, moarte…

Dacă nu trece, e malignă.

Dacă trece, totuşi rămâne ceva: un gol.

…ca să nu-l vedem, acoperim cu ceva… o plăcuţă pe care nu scriem, nu desenăm, …vacantă!

Sorry, we are CLOSED!Foto: Barbara

E (prea) aproape, n-o putem ocoli. S-o facem plăcută, asta putem!

Curv(i)e:

…ar putea fi (şi) răspuns la cele tocmai citite, sau văzute, dar mai bine nu.

Fable2_prostitute

Să fie nu,  dar mai bine mă fac că da. Să n-am, dar să strig că numai eu am oferta asta. Las să se înţeleagă orice, pentru că tot n-am nimică a zice. Samăn confuzie, că poate pică ceva, oricum fac rating şi tot (eu) ies bine. Cred că nu prea-prea, da’ nici foarte-foarte… de fapt nu chiar! Îţi spun EU c-aşa-i!!!

sweetcharity2

Vezi?… ţ-am spus io?!

Deocamdată, atât! Revin cu noi aventuri & poze…

P. S.: mai multe şi aici:

www.thethinkingblog.com/2008/02/prostitution-…

…curiozităţi

Pornisem cu încredere, târziu-ieri/devreme-azi, cu o pornire autentică şi deloc juvenilă, îndelung cumpănită, chiar prea cumpănită,  să înşir în ordine câteva gânduri de jurnal, jurnaliere dar… Am văzut atunci, chiar în clipa aceea, că era(m la) o răscruce. Vezi, mă preveni un gând care trecea, dacă nu eşti atent, dacă nu iei aminte poţi să ‘nebuneşti, nu doar să mori!… Starea de cumpănă mă agrăia cu vorbe: stai aici, cu mine eşti feri(ci)t! Pornirea însă, ah, pornirea

deviantArt

deviantArt

… nu aştepta, fără grabă şi nu agale, îmi vedea de drum. Curând întâlnii un drum paralel care nici nu se sinchisi de apropierea-mi verde, ci se sfârşi cu zgomot surd  în ceaţă. Ducă-se, am gândit prins de pornirea care-mi căuta mai departe de treburi şi de viaţă, în genere. Am mai apucat să-mi pigulesc de pe margine un „Doamne apără!” şi cam atâta mi-a fost… căci din nou, tocmai se lumina, cu soare de data asta, făgăduindu-mi însă luna de pe cerul gândului cel înalt. Mulţumesc!… am îngăimat orbit de nedumerire, m-am învăţat minte.

Cât înţeles, cât ne-înţeles, câtă irosire am investit… numai pornirea îmi poartă prin lumi. …că şi eu, după întâmplare, iau amintea cu mine ca să nu rămân fără tovarăş de drum.

Cântec îngânat

…în continuare, pre(a)lungind cu jind etapa industrial-visătoare a „datului pe .net”, îmi fac din nou curaj pentru a pune ceva de către struna-mi virtuală:

Vreau, nu vreau, deocamdată arăt aşa: altu’ mama nu mai face, pen’că nu-i mai dă voie legea naturală, de vreo câţiva ani… buni! Rămân eu singura mea nădejde de multiplicare, în virtutea aceleiaşi legi, şi având deja bucuria

sau mai degrabă răspunderea de fi fructificat, la rându-mi, câteva astfel de tentative, se-nţelege de către cine poate, nu de unul singur. Pentru EI, fructele, fiecare la măsura lui, „primaru’ „, „comunişti”, „patron”, „manelist”, „televiziune”, „şcoală”, „ţara noastră”, „internet”… nu sânt vorbe goale. Adică înseamnă ceva precis. Au nume frumoase, măcar…

Mai departe lălăind, nu, nu în ploaie… ci tot virtual, aici unde sântem doar noi şi ne auzim doar noi, şi unde nu ne vede nimenea…