„COPILUL”

„Odată, într-un sat de munte, la vremea când urzește întunericul, stăteam de vorba cu un copil cu ochii de mirare. Pe deasupra capetelor noastre, o pasare a bătut din aripi de câteva ori și s-a pierdut în pădure. După un moment de liniște a urmat întrebarea senina a copilului: „De ce zboară pasarea?” Alta data, privind argintul viu al unei ape ce curgea boltit peste pietrele rotunde ale văii, ca prins de o minune, a întrebat: „De ce curge apa?”Ioann 002

„Ce minune stă în această făptură mică? Cum de l-a chemat măsura lui către gândurile neliniștitoare? Ce tainică legătură îl poartă pe culmile Vieții? Copilul este mai aproape decât noi de firea lucrurilor, mai aproape de Dumnezeu.

„Zilele omului vârstnic se scurg într-o formă banală. Feluritele chipuri ale lumii acesteia și sensul adânc al lucrurilor îi scapă. Omul trăiește totul în fugă. El nu prinde frumusețea și nici lumina Adevărului; cele mai alese rosturi și semne îi scapă. Îi scapă nu pentru ca el ar fi în păcat, ar fi sortit de la început să nu vadă, ci pentru că felul în care își trăiește viața aci îi închide porțile înțelesului. Cu fiecare zi ce trece, omul se îndepărtează de plaiurile Bucuriei și ale Înțelepciunii. Trufia și dragostea pentru cele trecătoare îl fac să coboare cele mai de jos trepte ale condiției umane.

„Trăind, lumea înconjurătoare își pierde Taina. Sau, mai precis, odată cu anii, omul își pierde un simț foarte delicat, dar pătrunzător, care îl pune în stăpânirea substanțelor ultime ale existenței; omul în vârstă pierde de cele mai multe ori simțul adâncimilor; sâmburele dumnezeiesc moare în el.

„Dimpotrivă, copilul, ființa nouă și neprihănită, necumpărată de ispitele aparențelor înșelătoare, culege pretutindeni urmele minunilor. Când un copil deschide pentru prima oară ochii, întreg universul cu tainele joacă în apele luminate ale ochilor săi.

„De aceea Iisus iubea atât de mult copiii, de aceea i-a arătat ca pe un simbol al Creștinismului, lume nouă care punea preț pe nevinovăție și naivitate îngerească, pe frăgezime și sete de înțeles. „De nu vă faceți la fel cu pruncii, nici că veți intra în Împărăția Cerurilor”.

„Copilul este o făptură biblică originară. Copilul este o făptură a vieții neîntinate, este o floare deschisă Luminii, este un îndemn la Simplitate și Frumusețe. În el vorbește frântura de Cer dată omului odată cu începutul.

„Copilul este un mare dar al vieții noastre aci: aduce cu el inocența, drăgălășenia și bunătatea. Copilul îndulcește viața noastră atât de amară; făptura sa mică, cu aripi la suflet, ne dă multe învățăminte. Un scriitor a spus: „Zâmbetul copilului este pentru mamă ca o rugăciune pentru Dumnezeu”. În preajma copilului stăruie mereu o atmosferă de Lumină și Frumusețe.

„Când întrebările bat la porțile gândului tău împovărat și cer dezlegare, când umbrele amintirilor alunecă pe pereții sufletului și cer o rază de soare, atunci stai de vorbă cu copiii. Aplecat asupra adâncurilor, umbli ca străbătut de fiorii unei zări virgine. Prietenii te cred nebun și lumea te arată cu degetul, în rătăcirea ta prin pajiștile unei lumi de dumnezeiesc tumult, în setea ta de înțeles și vrajă, te întâlnești doar cu copiii.

„Cuvântul tău suna sec pentru cei vârstnici, dar întoarce ca pe o frunză spre soare sufletele copiilor cu ochi de mirare.”

Ernest BERNEA

Reclame

Rugăciune la aprinderea candelei. De ce se aprinde candelă înaintea icoanelor?

Mi s-a fost dat, atunci când – fiind chemat pentru Rugăciune – am cerut lumânare, să aud și:
„Părinte, să poate, Domn’e?… Da’ avem lumină electrică!”

Sfântul Munte Athos

 candela-maica-domnului

Prea Sfântă şi Înaltă Treime, primeşte dragostea mea înaintea ta şi arde în focul Dumnezeirii Tale fărădelegile mele şi şterge mulţimea răutăţilor mele şi dă-le îngropării şi uitării Tale, Doamne. Amin!
Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, fă bine primită lumina darului meu şi o du înaintea Fiului şi Dumnezeului nostru pentru iertarea păcatelor noastre! Amin!

chrismon

nikoliabbjScrisoarea a 18-a. Domnului P. J. care întreabă de ce se aprinde candelă înaintea icoanelor. Din scrisorile misionare ale Sfântului Nicolae Velimirovici (1880-1956) 

În primul rând, deoarece credinţa noastră e lumină. Hristos a zis: Eu sunt lumina lumii. Lumina candelei ne aduce aminte de lumina cu care Hristos luminează sufletele noastre.

În al doilea rând, ca să ne aducă aminte de caracterul luminos al sfântului în faţa căruia aprindem candela – fiindcă sfinţii sunt numiţi fii ai luminii.

În al treilea rând, ca să ne slujească drept mustrare pentru…

Vezi articolul original 282 de cuvinte mai mult

Lupta cu diavolul, ca o partidă de şah

Dacă vedem, cu seriozitate:

Teologia Şahului

M-am lăsat înşelat de multe ori în ultima vreme, diavolul e mult mai viclean decât îmi închipuiam. Şi mai rău decât atât, diavolul e şi foarte răbdător, nu se grăbeşte deloc, ci duce o luptă susţinută împotriva noastră clipă de clipă. Imediat am impresia, după ce fac o faptă bună, că n-am cum să ajung în iad, că o să mă mântuiască Dumnezeu. Şi din cauza asta mă las pe o ureche şi nu mai lupt aşa cum trebuie, nu mai stau împotriva răului din mine aşa cum s-ar cuveni.

Cel rău caută ispite adecvate fiecărui om. Pe unii îi aruncă în pacate mari din prima, şi nu se mai pot ridica din ele. Pe alţii îi impinge înainte să facă fapte bune ca să se poată lăuda şi preamări. Pe cei căldicei îi răceşte şi mai tare cu fel de fel de ispite şi plăceri. Dar ce face oare…

Vezi articolul original 440 de cuvinte mai mult

Iar problema lui Eli, Eli

„… Dostoievski: dacă Dumnezeu n-a coborât de pe cruce, pricina este că voia să-l convertească pe om nu prin constrângerea unui miracol exterior evident, ci prin libertatea de a crede şi dându-i prilejul de a-şi manifesta îndrăzneala…”

Jurnalul fericirii - Nicolae Steinhardt

„Prefer să cred in Dumnezeu decât

să-l văd în toată slava sa. „

Paul Valery (Scrisoarea doamnei Emilie Teste)


Dumnezeu, care l-a părăsit pe Hristos pe cruce, nu e cu totul absent şi pentru noi?

Un lucru pe care nu vrem să-l înţelegem, pe care nu-l înţelegeau nici contemporanii Domnului. Cei ce aşteptau venirea lui Mesia în slavă. Ce nu puteau înţelege ei, ce nu putem înţelege noi: că Dumnezeu, cum spune Kierkegaard, nu e un imens papagal roşu.

Dacă în piaţă ar apărea dintr-odată şi din senin o uriaşă pasăre violent colorată, de bună seamă că toată omenirea s-ar năpusti să vadă şi ar pricepe că nu e lucru obişnuit.

Credinţa, pocăinţa în felul acesta ar fi prea uşoare. Mură-n gură. Na-ţi paraua, dă-mi sarmaua.

Ni se cere însă a crede în deplină libertate şi s-ar zice că — mai rău decât atât — scenariul se desfăşoară als ob

Vezi articolul original 236 de cuvinte mai mult

Pe cale, aproape de jumătate

„Stăpâne Atotțiitorule,

Cela ce cu înțelepciune ai zidit toată făptura și pentru nespusă purtarea Ta de grijă și multă bunătatea Ta, ne-ai adus pe noi întru aceste preacinstite zile spre curățirea sufletelor și a trupurilor, spre înfrânarea poftelor și spre nădejdea Învierii; Care în patruzeci de zile ai dat în mâna slujitorului Tău, Moisi, Tablele cele cu dumnezeiești slove, dă-ne și nouă, Bunule, lupta cea bună să luptăm, Calea Postului să o săvârșim, Credința nedespărțită să o păzim, capetele nevăzuților balauri să le sfărâmăm, biruitori asupra păcatului să ne arătăm și fără osândă să ajungem a ne închina și Sfintei ÎNVIERI!”

Rugăciunea Sf. Efrem Sirul cu mici comentarii

Rugăciunea Sfântul Efrem Sirul / Sirianul[1]

efrem-sirul-manuscis-athonit-sec-13-IN-1

 Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei[2], al grijii de multe[3], al iubirii de stăpânire şi al vorbirii în deşert nu-l da mie! (o metanie[4])

Iar duhul curăţiei[5], al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale[6]! (o metanie)

Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu; că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin. (o metanie)[7]

_____________________________________________________

_______Mulțămită Părintelui Ieromonah PETRU Pruteanu,_______

Explicări cu folos:

[1] Sfântul Efrem a fost un monah, teolog şi imnograf creştin care a trăit în Siria între anii 306-373. Această rugăciune care-i aparţine, însoţeşte toate Laudele bisericeşti care se săvârşesc în Postul Mare de luni până vineri. Bineînţeles, rugăciunea poate fi rostită şi în pravila particulară a monahilor şi mirenilor, tot de luni până vineri, şi nu numai în perioada Postului Mare, ci pe parcursul întregului an bisericesc, cu excepţia perioadelor de la Paşti până la Rusalii şi de la Naşterea Domnului până la Bobotează. În Biserica Rusă există pe alocuri obiceiul de a rosti această rugăciuni cu mâinile ridicate (ca invocare).

[2] Trândăvia nu este văzută aici doar ca lenevie de a face ceva, ci mai degrabă ca lipsă a trezviei, a atenţiei duhovniceşti, ca delăsare şi moleşeală, care duc mai întâi la uitarea voii lui Dumnezeu, apoi la încălcarea acesteia.

[3] În limba greacă avem aici cuvântul «περιεργία», care înseamnă „preocupare”, „grijă inutilă” şi chiar „curiozitate”. Limbile slavonă şi franceză au tradus acest cuvânt cu sensul de „deznădejde” – stare care poate fi o consecinţă a preocupărilor noastre deşarte, dar nu exprimă sensul exact al termenului grecesc.

[4] Cuvântul „metanie” provine de la grecescul «μετάνοια» („pocăinţă”), care înseamnă „schimbarea minţii” sau, altfel spus, schimbarea modului de a gândi, a vedea şi a face lucrurile. Biserica a numit tot „metanie” şi gestul liturgic al prosternării (cu fruntea până la pământ), pentru a arăta că ridicarea de după fiecare cădere trebuie să fie însoţită de o înnoire a minţii, care să ne ferească de repetarea aceleiaşi căderi.

[5] În greacă avem cuvântul «σωφροσύνη» («целомудрие»), care înseamnă „întreagă-înţelepciune”, adică „integritate a minţii”, gândire curată şi nesfâşiată de întinăciunea păcatului. În sens duhovnicesc, „întreaga-înţelepciune” pe care o cerem în această rugăciune înseamnă şi un fel de feciorie a minţii şi a sufletului, adică o viaţă trăită în înfrânare şi curăţie.

[6] Se poate spune şi „robului Tău”.

[7] În tradiţia Bisericii Ortodoxe, rugăciunea se rosteşte prima dată însoţită de 3 metanii, apoi se fac 12 închinăciuni mici, după care rugăciunea se repetă încă o dată cu o singură metanie la sfârşit. Uneori în tipic apare precizarea: „Rugăciunea Sf. Efrem Sirul cu 16 metanii” prin aceasta înţelegându-se 3 metanii mari + 12 mici (închinăciuni) + încă o metanie mare. Doar la rânduiala Ceasului IX este prevăzut ca rugăciunea să fie rostită o singură dată, numai cu 3 metanii mari.