! pentru curiozitate:

Dumnezeu m-a dăruit unei tinere din România, în vreme de tranziţie: de la oarece stabilitate, mult jinduită după războiul /”fratricidul„/ al II-lea mondial, către noua ordine a „anilor puterii populare”. Nu fac nici o presupunere, nici despre dorinţa/-ele celei care m-a adus în lume, la treisprezece ani după terminarea măcelului a toată lumea, nici despre stabilitatea multdorită (cine, cum, cât, de ce…), nici despre noua ordine sau despre cei care o imaginaseră, numai şi numai pentru că nu vă interesează. Nu caut să reprim nimic, ci să întreţin curiozitatea care vă lipeşte privirea de slovele astea …! Până aici nu e nimic spectaculos şi, ca să nu mă dezmint, nici de acum „înainte mult mai este…” Prima acostare a atenţiei de care îmi amintesc a făcut-o o remarcă a unui copchilaş de seama mea: „…eşti mic, pr’e mic ca sî ti căţări… ruagâ-ti lu’ Dumniezău sî’ţ’ lunjeascî chicioarili!” … m-am rugat. M-am mai rugat, după aceea, pentru ca să cresc mai repede sau să sar peste momente de cumpănă, în multe şi felurite prilejuri. Am rămas cu/mi-a rămas/ asta: „Doamne, ajută-mi să nu smintesc/supăr pe fratele meu…!”, pentru că aşa mi-am dorit, aşa am simţit, dar am făcut dimpotrivă. Nu e un CV, acesta, cu toate că asta am avut în minte.  Parcursul, cu savoarea lui implicită, cunoaşte fluctuaţii diverse dar o singură nedumerire: cum poţi să-i împaci pe oameni, fără să răneşti… Un fel de „ce caut eu…”  Bag samă, tre’ să-nchei, deocamdată, pentru că mă descurc mai …încâlcit, în lucrul ăsta nou pentru mine, dar atât de nou!

25 VI: De atunci, de pe când vânau cu toţii stabilitatea, s-au perindat amăgiri de toată gama, acasă cultivând tăcerea vinovată, la şcoală întărind duplicitatea, în fapt viaţa merge(a) desigur mai departe.

Foto: Salih Güler

Poate n-am învăţat să mă prefac că ştiu… Sigur nu ştiu, văd tot mai puţin din ceea ce ar trebui să VĂD.

Erau nişte oameni vărgaţi… „deţinuţi politici…”

„Ce-s ăia, mamă?..” „…sss! taci, las’ că-ţi spun eu mai târziu!..”

„ReSeSeMoldovenească…” „…de fapt  e Basarabia noastră, da, ei vorbesc româneşte ca noi, …în fine, voi citiţi aşa cum scrie în manual!..”

1 Iulie, 2009: Am căutat, am aflat, mai caut, cine ştie dacă voi mai afla,

dar important,

dar greutate are cercetarea.

Când şi când mai vine un răspuns la căutări uitate,

prospeţind clipa aceea,

ca pierzând clipa să agonisesc jind.

14 Iulie, 2009: „quatorze juillet”…

Trecând cu greu de împotrivirea de atunci, a părinţilor, a binevoitorilor, care desigur îmi doreau cel-mai-binele, am urmat liceul industrial cu gândul la altceva. Se cheamă că am comis sperjur, încă din copilărie…

Deşi nu regret cele petrecute atunci, ele fiind chiar după gândul cel ascuns: pictură, muzică, dans (aici am înţeles pe parcurs…), în general activităţi care nu aveau atingere cu obiectul activităţii liceului. Viaţă boemă, deci, cu atenţionare permanentă:

„arta nu e ceva de viitor!”