Paloare primă

„Casa nu-mi mai aparține,

Am fost dat afară din ea.

Atunci mi-am dat seama că un om fără casă e mai de plâns decât un câine sau o pisică.

Am înțeles ce înseamnă să ai un pat, haine, cratițe, pantofi, prosoape și alte din cele trebuincioase.

Nu mi-a rămas nimic,

Doar propriul meu trup,

Lihnit de foame, istovit.

Am meditat o vreme.

Nu mi-a rămas absolut nimic, nu văd nici o ieșire.

A muri și a trăi sânt în afara rușinii sau faimei.

Nici cerșitul n-ar fi o scăpare.

O să dau buzna într-o casă,

Voi mânca tot ce-mi cade în mână,

O să rămân acolo nemișcat.

Astă noapte

Voi forța ușa casei din care am fost izgonit,

Și acol’o să dorm.”

Kiyioshi Akiyama, SINGURĂTATE (Casa)

în versiunea lui Emil Eugen Pop– „Poezie japoneză contemporană”

Ed. DACIA, Cluj-Napoca, 1984

Desen: Ștefan, Culoare: Ioana

Desen: Ștefan; Culoare: Ioana

O poveste

…ascultată  iar şi iar, mai ales în pruncie, devine sprijin pentru toată construcţia, viaţa…

„Trei femei mergeau, în răcoarea asfinţitului, către fântână, legănând fiecare câte două găleţi goale, şi povestind. Îşi lăudau băieţii, pentru că fiecare ţinea să arate celorlalte cât îşi preţuieşte feciorul.

Prima spunea:

– Băiatul meu cântă asemeni unui înger. Păsările tac, auzindu-i trilurile, animalele uită de dobitocia lor, devenind parcă umane, …lumea parcă se opreşte din mersul ei atunci când răsună glasul lui nepreţuit…

– … al meu, o îngână cea de a doua fără să respire, dansează ca un zeu! Nimeni nu rezistă doar să-l privească, totul vibrează în ritmul mişcărilor lui, iar el, …el se înalţă ca o flacără!

Pentru că cea de a treia tăcea, au întrebat-o într-un glas:

– Tu n-ai nimic de spus despre băiatul tău?

– … Băiatul meu este un copil ca oricare, răspunse cu simplitate cea de a treia.

Între timp, ajunse la fântână, cele trei începură a-şi umple găleţile, privindu-se în tăcere, căutând să-şi măsoare gesturile, două dintre ele zâmbind cu fereală. Deodată se auzi, purtat de adierea serii, un glas venit parcă din altă lume şi care făcu pe cele trei femei să se oprească pentru o clipă, cătând în văzduh cu încântare. După puţin timp, ele îşi luară, fiecare, găleţile cu apă şi porniră agale către casă. Cântarea se auzea continuu, tot mai desluşit şi curând întâlniră un flăcău chipeş care cânta înfiorat şi pe un altul care tâlcuia în mişcări, când repezi, când domoale, cântarea celui dintâi. Văzându-le pe femei, li se alăturară, fără a-şi conteni cântarea şi danţul, ca o ofrandă a dragostei. Nici n-au remarcat pe un al treilea care, apropiindu-se, a luat găleţile din mâinile mamei sale, a sărutat-o pe obraz şi i s-a alăturat în tăcere.”

(Poveste rusească, adusă din memorie)

Pannonian_sea_by_jup3nep

<object width=”448″ height=”46″><param name=”movie” value=”http://embed.trilulilu.ro/audio/speeru/7144f5c823a1d7.swf”></param><param name=”allowFullScreen” value=”true”></param><param name=”allowscriptaccess” value=”always”></param><embed src=”http://embed.trilulilu.ro/audio/speeru/7144f5c823a1d7.swf&#8221; type=”application/x-shockwave-flash” allowscriptaccess=”always” allowfullscreen=”true” width=”448″ height=”46″></embed></object><br /><strong>Alexandru Andries – Poveste</strong><br /><a href=”http://www.trilulilu.ro/audio/Muzica&#8221; title=”Muzica”>Asculta mai multe audio Muzica</a>

Altfel despre:

…Adrian Enescu. Aşa am ajuns aici.

Bravând pe tărâmuri nesigure mie, dând tare cu părerea, căutând înţelesuri acolo unde nu aveam ce căuta, am întâlnit totuşi  pe Marian şi adiind (aşa îmi apare mie…) Raluca.

Darul lor de la Dumnezeu, Theodor, a trecut mai întâi prin mâinile unor oameni. Ei au neglijat, din fericire, atât cât s-au obişnuit.

Au luptat şi luptă. Acum, în trei.

Cu cine?!