Citate

Chivot, Protaton„Țara mea e una dintre cele mai bogate din Europa. Suntem mai bogați decât toți vecinii noștri din această mare periferie a sud-estului european. Suntem mai bogați decât bulgarii, decât iugoslavii, decât polonezii, decât ungurii. Suntem foarte bogați. Și toate aceste bogății sunt în mâinile oligarhiei, ale ciocoilor care, cu ajutorul năvălitorilor succesivi, s-au împlântat în carnea țării ca lipitorile… Munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă-n poartă! Râurile noastre curg pe nisip de aur, și noi murim de foame. Suntem douăzeci de milioane de cerșetori și robi. Câteva mii de ciocoi ne sug sângele și ne devoră trupul. Suntem săraci ca animalele pădurii. Și satrapii ciocoi, ținuți la putere de străini, organizați în bande numite partide politice, și în haite ca lupii, devoră poporul. Ca lupii. Se hrănesc din carnea noastră și din sângele nostru. Știam că dacă, din nenorocire, invadatorii dinspre răsărit ne vor ocupa din nou țara, ciocoii nu vor suferi nici o pagubă. Dimpotrivă! Vor prospera cum au prosperat totdeauna în nenorociri. O parte a ciocoilor va intra în serviciul ocupantului venit dinspre răsărit. Cum au făcut întotdeauna. Iar ceilalți ciocoi se vor duce în Statele Unite.  Așa cum înainte se duceau la Stambul.

La New York, poporul american îi va hrăni pe tiranii noștri, îi va îngriji, îi va alina, îi va face să urmeze cure de întinerire, îi va împerechea ca să se înmulțească, și îi va antrena pentru ca să-i trimită din nou în țara noastră, în ziua în care ocupația străină va lua sfârșit. Așa cum asmuți niște copoi flămânzi. Statele Unite vor deveni o pepinieră de tirani veniți din toate țările lumii, adunați ca viperele și aruncați apoi asupra nefericitelor popoare. Statele Unite vor deveni marele heleșteu de lipitori, destinate țărilor străine, printre care se află și a mea.


Și sufeream pentru că nu vedeam nici un ajutor, nici o speranță de eliberare posibilă – nici de la dreapta, nici de la stânga. Poporul meu trebuia să sufere. Mereu. Iar ajutorul nu-i putea veni niciodată decât de Sus. Din nici o altă parte. După cum s-a spus:

„Căci toată darea cea bună și tot harul desăvârșit de Sus este pogorând, de la Tine Părintele Luminilor”. (Rugăciunea Amvonului – Liturghier)

Ștergându-mi lacrimile și refuzând orice speranță care ar veni de la dreapta și orice speranță care ar veni de la stânga, îmi pun Sus toată nădejdea mea și a poporului meu.”

Virgil GHEORGHIU, Tatăl meu, preotul, care s-a urcat la cer

Citatul video este dintr-o ecranizare a romanului Ora 25 (La Vingt-Cinquième Heure, Paris, 1949), în a cărui prefață Gabriel Marcel scrie: „acest frumos roman, acest teribil roman”. Autobiografice, aceste două repere sânt legate și prin nume: De la vingt-cinquième heure à l’heure éternelle este titlul ediției franceze (Paris, 1965) din care noi citim, abia după anul 1990, „Tatăl meu, preotul, …” (Sibiu, 2003). Dacă mai citim …

„Mai Tsava, mai… !”

… spunea unul dintre dascălii care mi-au îndrumat „cunoaşterea formală”, în perioada gimnazială. Era unul dintre cei mai temuţi, cel puţin de mine, pentru asprimea uneori peste înţelegerea mea, prin care ne împărtăşea calea de urmat în învăţarea limbii strămoşeşti. Adesea îşi însoţea discursul cu pilde şi exemplificări pline de seva unei vieţi trăite intens, sub presiunea imperativelor chemării sale dăscăleşti, în răspăr cu directivele politice.

Dintre zicerile pline de savoare, în care parfumul limbii îndulcea cumva severitatea conţinutului, am rememorat de curând împreună cu pruncii câteva:

„Ai noştri ca brazii, … cu muşii pi chept…”, dedicat celor mândri dar ridicoli;

„Deşteaptă-te, Române, … la slană şî la pâne…!” celor care meditau îndelung răspunsul la întrebare;

sau: „Deşteaptă-te, Române, … că Ţara geme!”;

Sau, povestind o snoavă în care un ovrei se adresa unuia, Sava, cam încurcă-lume şi al cărui dans nu respecta muzica: Mai Tsava, mai, hoara cînta – brîul gioci tu, mai! Adică: Una te-am întrebat, alta îmi răspunzi tu! Sau: Una vorbirăm – başca ne-am înţeles!

Oarecum la temă:

sună (şi) a mesaj de prin campaniile electorale.

Dedicaţie

… fără adrisant:

mi-am propus să „ocolesc” net-ul zilele astea, din motive afective. Am cetit oarece texte conţinătoare de analize, de re-memorări documentate sau doar nostalgice, de explicaţii plauzibile dar in-credibile, comentarii la toate acestea – ca de obicei, cel puţin până acum – amestecate… calitativ, adică eu n-am înţeles dacă autorii lor, ai comentariilor, constituie o majoritate credibilă. Se poartă.

Începusem atunci, la temperatura de lucru, în zilele lui „Decembrie 1989”, o alcătuire de fraze pentru copiii mei, din care să [se] poată înţelege povestea zilelor şi a nopţilor de uimire, nedumerire, groază, solidaritate, hotărâre …şi ceea ce acum aş numi HAR. Dezgustul s-a arătat curând după apariţia la TVR Liberă a unora pe care îi admiram, a altora despre care doar auzisem desigur „de bine”, în [im]posturi şocante. Mi-am spus că este rodul tensiunii acumulate în zilele petrecute în stradă, sub ameninţarea devenită firească, a morţii. Dar flash-urile au continuat, înlănţuindu-se, până la a deveni meniu zilnic, transformându-se, sau mai curând dovedindu-se a fi doar o ceaţă, tot mai densă. Auzisem despre mankurţi, despre fenomenul spălării creierelor, fusesem convocat la Secu’ de curând, şi totul îmi amintea de acestea.

A fost frumos, la revoluţie.

N-am înţeles nici acum, de ce am mai ieşit atunci, prieteni cu Decembrie şi cu cei care ne arătau cu cătările armelor, înlănţuiţi în dorul de solidaritate, luminaţi de aceeaşi dragoste, zi şi noapte fără mâncare, cu raite scurte acasă, pe furiş, fără a ne gândi la ce va fi după,

când au dispărut toate de pe chipurile noastre, lumina şi toate patetismele acelor zile clădite în anii de chin de până atunci. Se dedică dezbinării noastre, celei de toate zilele, de atâta amar de ani încoace, cu o scurtă întrerupere:

Lipsă în stoc…

Grafică_08„…dar vă pot arăta ce şi, mai ales, cum! Sau încercaţi produse similare, la preţuri muuult mai avantajoase. Pentru comenzi mai consistente oferim discount, consultaţii gratuite, transport la domiciliu şi garanţie. Char vă poftim să profitaţi, ce, toată lumea profită… Aţi văzut pe ăia care pleacă la lucru: credeţi că pentru poezii pleacă, sau pentru picturi?! ‘ai dom’ne, să fim serioşi!”