Uimirea ca «Urma» -II-

Prin bătătură

Duminică, 6 Iulie, în fapt a devenit, prin forța împrejurărilor, Luni, 7. Așadar, prima zi a însemnat prima urmă, îngrijorată, parcă: «s-a dus o zi!», care s-a șters curând, lăsând primatul îmbrățișărilor de bun venit / bun găsit, urmat de bucuria vederii împrejurimilor și de, mai ales, bună-așezarea în cele ce aveau să rodească numitul, de către gazde, Simpozion. Inspirat. Virtualitatea a cedat Realității și a fost Seară, ce seară!

… oameni și verde
un LOC sub șopru
… alt LOC, la urma umbrei

Marți, 8 – deja am intrat, de ieri, în firesc: știm ce vrem, rămâne să făptuim. Cele petrecute deja, adieri de prin coclauri, scânteieri de ape, foșnet tainic, adâncuri cutreierate de umbre, au deschis Inimile către luare-aminte: nu eu ci Tradiția, cei vechi sânt la rădăcini. Cele de azi dau tribut  și rodesc numai întrucât se hrănesc din Realitate iar nu din iluzia zilei trecătoare.

Izvoadele, vechile modele sânt cele care ne adie duhul curăției celor de demult, prospețimea privirii lor căutând spre Cel veșnic.

Desenul, asimilat tainic Planului cel din Vecie, Culoarea – întruparea Cuvântului și Aurul – lucrarea sfinţitoare a Duhului, au rămas până azi „la vedere” celor care au Ochi de văzut și de cercetat și Inimă de bucurat. Iată, și aici, Chipul treimic care structurează și guvernează totul, Căruia și noi îi răspundem, în felul nostru: ale Tale, dintru ale Tale – Ție aducem de toate și pentru toate!Ecfonisul Anaforalei din Slujba Sfintei Liturghii /[1]

Şi a fost seară, din nou … ce Seară!


[1] Semnifică actul de Smerenie prin care omul recunoaște că totul vine de la Dumnezeu, către Care se îndreaptă cu recunoștință, jertfind cele materiale pentru cele vecĭnice;

Oameni puși pe lucru
Pătruț asistând
așteptare, cumva

Simt dinspre Cuhnie[1] cum Hazeaica[2] amenință să nu ne cruțe asceza: bucate simple, dar îndelung cântărite, îmbie la neîndurare, iar noi supunându-ne nu iertăm nimic. Aveam să cercăm, între altele, și acest adevăr zi după zi, de câte trei ori, făr’ a mai socoti pauzele „de cafea”, „de lubeniță”, „de plăcinte” și alte, multe cazne date de neputința de a birui toate câte ne-au fost îmbiate discret, dar cu fermitatea gingașă a Dragostei.


[1] Bucătărie;

[2] Gospodina, stăpâna Casei;

Uimirea din «Urma» -I-

Doamne, bine este nouă a fi aici
[Evanghelia după Matei: XVII, 4]

Urma
din urmă va fi cea dintâi
scrisoare către Mo-Jó

         Cu anevoie este să începi a povesti oarece despre întâmplări și trăiri petrecute în urmă cu ceva timp mai îndelungat de o zi-două; ori acum, când scriu presat de neîmpliniri, de legăturile promisiunilor încă nedezlegate în fapte, cred că nici nu am atât a povesti cât, mai curând, a pune cap-la-cap gândurile (-urme) pe care le-am găzduit când cu neîncredere în ceea ce pot face acolo, la Socolari, când cu uimire nouă (chiar așa: uimire nouă!) ca atunci când descoperi frați pe care nu îi credeai aflându-se aievea în astă lume.
         Tehnic – vorbind la zi – au fost, între 6 și 15 Iulie, puține clipe în care să nu știm unul de altul, acelea fiind poate cele de răgaz întru odihna ostenelilor de peste zi. Care osteneli nici măcar nu le pot numi așa, întrucât Urma
aceea de har a hrănit în tot răstimpul împreună-aflarea noastră. Așadar, tehnic, nouă-zece zile sub semnul întrebării: Icoana pe sticlă
; zile pe care le-am trecut în firescul clipelor de nedespărțit una de alta, în firescul din urma sigură a pensulei, sigură nu în sine ci în perspectiva împărtășirii roadelor darului zugrăvirii către cei care afla-se-vor mângâiați, chiar bucurându-se la vederea lor. Tămăduirea nedumeririlor noastre va îmboldi sub umbrirea aceluiași Har și dumirirea de sine a fraților pe care îi agrăim prin fețele acestea de dincolo de sticlă.
         Afectiv, însă, nu pot despărți chemarea la împreună-lucrare întru părtășia Darului, de întâmpinarea cu drag, de Co-mesenia firesc-cotidiană, de Smerenia îndatoritoare, de Răbdarea îngăduitoare, de Lumina chipurilor celor trăitori acolo, în Casa și curtea unde „nu am simțit, o clipă măcar, nevoia de a ieși chiar și câțiva pași dincolo de gard.” – Ioana B.