Dedicaţie

… fără adrisant:

mi-am propus să „ocolesc” net-ul zilele astea, din motive afective. Am cetit oarece texte conţinătoare de analize, de re-memorări documentate sau doar nostalgice, de explicaţii plauzibile dar in-credibile, comentarii la toate acestea – ca de obicei, cel puţin până acum – amestecate… calitativ, adică eu n-am înţeles dacă autorii lor, ai comentariilor, constituie o majoritate credibilă. Se poartă.

Începusem atunci, la temperatura de lucru, în zilele lui „Decembrie 1989”, o alcătuire de fraze pentru copiii mei, din care să [se] poată înţelege povestea zilelor şi a nopţilor de uimire, nedumerire, groază, solidaritate, hotărâre …şi ceea ce acum aş numi HAR. Dezgustul s-a arătat curând după apariţia la TVR Liberă a unora pe care îi admiram, a altora despre care doar auzisem desigur „de bine”, în [im]posturi şocante. Mi-am spus că este rodul tensiunii acumulate în zilele petrecute în stradă, sub ameninţarea devenită firească, a morţii. Dar flash-urile au continuat, înlănţuindu-se, până la a deveni meniu zilnic, transformându-se, sau mai curând dovedindu-se a fi doar o ceaţă, tot mai densă. Auzisem despre mankurţi, despre fenomenul spălării creierelor, fusesem convocat la Secu’ de curând, şi totul îmi amintea de acestea.

A fost frumos, la revoluţie.

N-am înţeles nici acum, de ce am mai ieşit atunci, prieteni cu Decembrie şi cu cei care ne arătau cu cătările armelor, înlănţuiţi în dorul de solidaritate, luminaţi de aceeaşi dragoste, zi şi noapte fără mâncare, cu raite scurte acasă, pe furiş, fără a ne gândi la ce va fi după,

când au dispărut toate de pe chipurile noastre, lumina şi toate patetismele acelor zile clădite în anii de chin de până atunci. Se dedică dezbinării noastre, celei de toate zilele, de atâta amar de ani încoace, cu o scurtă întrerupere:

Anunțuri

Natura(l:)

Fără a mai ochi prin dicţionare, debitez ca pentru mine:

natural, adică de la natură, sau în duhul ei, în firea creată, firesc – aşadar, în(tru) ordinea cea dintotdeauna, fără a forţa în vreun fel.

Cu toate astea, naturaleţea pare mult în afara oricărei încercări de a judeca, poate şi pentru că demersul e străin de fire, de ordinea naturală.

Judecătorii alcătuiesc conjunctural o gaşcă mereu majoritară, ale cărei emanaţii trimit către un cod pe care nimeni nu pare a-l considera în alte împrejurări. Se impune astfel ordinea de drept, sau cea pe care o vrem noi, pentru că aşa (oare?!) vrem noi.

După care căutăm alte şi alte argumente în susţinerea acestei alte orânduieli, ne felicităm sau sancţionăm pentru noile îndreptăţiri ale slăbiciunii în a nu mai percepe naturalul.

Pentru că nu mai ţinem de ordinea naturală, cu voia noastră, nu mai pricepem firea de care ţinem fără să vrem. Rânduială

Curv(eşt)e

shirin_fakhim_prostitute1

…da, ştiu că dă eroare linku’, nu-i nimica!

Deja am rătăcit câteva idei tot căutând prin borcanu’ cu net, cu grijă să nu sparg te-miri-ce şi să ajung pe-nu-ştiu-unde. …şi aşa mă ajung cu greu! O idee: nu pricep consacrarea lui „curvă” în ograda femininelor, dincolo aflând doar „curvar”, cu sens restrâns abuziv… Nu mai pun la socoată acţiunea corectă politic de a evita referirea explicită la asemenea trimiteri.  Au dreptate, corecţii, imaginile au pondere, şi deci succes, mai mare, iar marcajele şi filtrele îşi dovedesc la greu eficienţa în atragerea curioşilor de toate vârstele şi sexele…

Asta da, libertate…

(va urma)

Curv(i)e:

…ar putea fi (şi) răspuns la cele tocmai citite, sau văzute, dar mai bine nu.

Fable2_prostitute

Să fie nu,  dar mai bine mă fac că da. Să n-am, dar să strig că numai eu am oferta asta. Las să se înţeleagă orice, pentru că tot n-am nimică a zice. Samăn confuzie, că poate pică ceva, oricum fac rating şi tot (eu) ies bine. Cred că nu prea-prea, da’ nici foarte-foarte… de fapt nu chiar! Îţi spun EU c-aşa-i!!!

sweetcharity2

Vezi?… ţ-am spus io?!

Deocamdată, atât! Revin cu noi aventuri & poze…

P. S.: mai multe şi aici:

www.thethinkingblog.com/2008/02/prostitution-…

Monstrucţii

deviantArt

deviantArt

În formă şi conţinut seamănă cu blocurile, nu toate, cu starea de fapt, nu dintotdeauna, cu dorinţele noastre, nu doar dintre cele ascunse. Ştiut este că porţile de intrare a lumii ‘cesteia către suflet sânt cele simţuri, zise trupeşti, numărate până la cinci şi declarate suficiente, în iconomia relaţiei pe orizontală… Nu pentru „Duminica Orbului” (Vaskresenie aslepa, pentru fani…), cea cu forţate trimiteri politice, ci pentru curiozitate, îmi trec pe maculator câteva avioane:

#1. Convenim (eu cu mine…) că toţi oamenii au simţul Văzului trupesc; ce văz eu, că până şi ăsta e împărţit… Să (mă) ‘esplic: Într-un fel „văd” de ale mele, altcumva „văd” ale celorlalţi; interese, dureri, haine, pasiuni, lipsuri, soţ/soţie, daruri, împliniri, locuinţă, neajunsuri, forme, copii, drum în viaţă, talent, impozite, coafură, casă, responsabilitate, …totul, chiar şi moartea, arată diferit de diferit :), şi nu pentru că au valori diferite în sine, ci pentru că aşa vrem noi să le vedem. Un alt exemplu: de la „…nu i-ar muri mulţi înainte!… numa’ Ceaşcă-i de vină!… etc.”, la: „era mai bine!… etc.”, sau, „mi-am mâncat viaţa cu el/ea!… etc.”, după: „nu (mai) pot trăi fără… etc.”

#2. …va urma?