„… Da, Tatăl este iubire, dar este și libertate. Tatăl ideal își pune viața pentru copilul său, dar nu-i împiedică plecarea de acasă (Luca 15,11-32). Tatăl ideal îl așteaptă la poartă, cu ochii în drum, dar nu blestemă în urma lui. Tatăl ideal, dacă fiul său îi va cere pâine, nu-i va da piatră (Matei 7,9). Dar dacă fiul nu cere pâine? Dacă vrea piatra încercărilor? Dacă fiul singur își trage în cap cu piatra aceasta? Tatăl lui va rămâne așteptându-l în drum.”
Pe de o parte, să crezi că Dumnezeu este iubire, să predici toată ziua cuvintele Evangheliei, să pozezi în cel prin care trece toată suferința lumii, să te pozezi la propriu vărsând lacrimi, mângâind copii și împărțind pachețele bătrâneilor neajutorați.
Pe de altă parte, să justifici suferința ca pedeapsă a lui Dumnezeu, să cauți explicația cutremurului din Turcia în păcatele oamenilor, în catedrala Sfânta Sofia etc., mai mult, să faci din cutremur „icoana” pedepsei păcătoșilor și să te dai profetul judecății divine. Lasă că ar fi fost de ajuns să citești pe wikipedia lista cutremurelor din Turcia din ultimii 20 de ani. Și să te întrebi un pic ce și cum s-a construit într-o astfel de zonă a unei falii tectonice atât de active, cu ce autorizații, cu ce materiale, sau ce șpăgi s-or fi dat pentru blocurile acelea care au căzut ca niște cuburi de jucărie. Deci, ce judecată…
Vezi articolul original 1.087 de cuvinte mai mult
Ioan Andoni 