To be continued…

Anunțuri

Natura(l:)

Fără a mai ochi prin dicţionare, debitez ca pentru mine:

natural, adică de la natură, sau în duhul ei, în firea creată, firesc – aşadar, în(tru) ordinea cea dintotdeauna, fără a forţa în vreun fel.

Cu toate astea, naturaleţea pare mult în afara oricărei încercări de a judeca, poate şi pentru că demersul e străin de fire, de ordinea naturală.

Judecătorii alcătuiesc conjunctural o gaşcă mereu majoritară, ale cărei emanaţii trimit către un cod pe care nimeni nu pare a-l considera în alte împrejurări. Se impune astfel ordinea de drept, sau cea pe care o vrem noi, pentru că aşa (oare?!) vrem noi.

După care căutăm alte şi alte argumente în susţinerea acestei alte orânduieli, ne felicităm sau sancţionăm pentru noile îndreptăţiri ale slăbiciunii în a nu mai percepe naturalul.

Pentru că nu mai ţinem de ordinea naturală, cu voia noastră, nu mai pricepem firea de care ţinem fără să vrem. Rânduială

Li Wei

http://www.liweiart.com/index.htm

Fotografia este comunicare. Comunicarea presupune un mesaj care, la rându-i, este manifestare. Urmarea impulsului de a apăsa „trăgaciul”, am remarcat, mă frustrează în trăirea plenară a clipei… Prefer, aşadar, fotografiile altora.

Marţi, foarte…

… devreme, am înţeles …deşi confuz, totuşi mă recunosc, deşi nu mai văd oglinda…

Îmi propusesem să rezolv repede cu „marţi”, nu se arăta nici o piedică, de-acum totul părea limpede, dar iacă, nu mai isprăvesc. Caut „marţi”, „mardi”, „tuesday”, „vtornik”, „martedi”, „dienstag”, …toată „marţea” răscând a o risipi.

Am aflat, cu ăst prilej, că dominanta cromatică pentru „marţi” e galben:

Tuesday_by_maskpicasso

mirosul e de cafea,

muzica e „la rece„,

umblă ca pisica,

…filmul îl ştie, măcar după titlu, cam tăt natu’,

aşa că fac şi eu legătura:

Fără premii

Am aici, ca pre-text, un text care tre’ „băgat” într’un con-text şi găsit autorul:

„Muritorii admiră roata şi aburul, uitând în primul rând să admire inteligenţa elastică pe care le-am hărăzit-o. Orice aşa-zisă invenţie există virtual în lucruri. Inteligenţa numai o degajează, când a sosit ora. Oamenii fac caz mare, astăzi, de abur, pe care au să-l întrebuinţeze ca să mişte roţile. Mâni vor găsi electricitatea, transformând-o în lumină. Va veni un timp când se vor vădi şi undele cărora ei le vor spune herţiene. Infinitul posibilităţilor şi forţelor va rămânea încă întreg când ei vor socoti că sânt aproape să-l istovească. De câte ori vor degaja ceva, vor fi în situaţia copiilor care găsesc un obiect şi-şi închipuie că e al lor. Cu cât vor înainta spre insondabil vor avea iluzia că sânt ei totul; pe când în realitate totul e esenţa eternă din care ei deţin numai o infimă scâteie. Cu cât se lărgeşte domeniul a ceea ce numesc ei ştiinţă, cu atât mai mult ar trebui să înţeleagă forţa supremă. S-au mărginit să-mi dea un nume, să mă imagineze bătrân cu barbă, nu ştiu de ce; să-mi acorde o tovărăşie ca cea din prezenta anecdotă, să puie în sama mea poveştile revelaţiilor, când lumina le-am acordat-o pentru o înţelegere mai înaltă. (…)

Când undele herţiene duc imaginea şi sunetul în eternitate şi-n nesfârşit, singurul gând care te mai poate preocupa este numărul nesfârşit al altor combinaţii care pot vădi cândva omul. Nu se vor putea vădi toate, căci omul va trece. Cele mai multe vor rămâne ca seminţe nefecundate în viscolul forţelor contrare.”

chess_by_kyrrelienfoto: KirreLien