Miercuri, 9 – lucrurile încep a curge, se arată, deja, în-chipuirile care vor primi Viață prin Culoare. Văzduhul psalmodiază și luminează atât cât cuprinde, Ochiul mărturisește fără ascunzișuri toate câte îi cere Inima, iar Mâna face ascultare de toate. Peste toți și toate, Lumina!
În U r m a zilei se alege, ne alegem cu ecou de toacă, una „de curte” să spunem, și cu surpriza unei seri de pomină, adică de care nu s-ar rușina nimeni să povestească dar asupra căreia voi păstra discreție. Din egoism, poate.
Joi, 10 – început calm, ca și până acum, dacă nu țin seama (și nu țin!) de omeneștile alcătuiri generatoare de zgomote. … și de gânduri păgubitoare de inspirație.
Vegheați de grija vigilentă și atotcuprinzătoare a lui Gombi (chiar pe el nu-l pot omite!) și de cercetarea prudentă a altor patrupede care-și flutură stindardele cozilor stufoase printre crengile care umbresc Atelierul, depănăm tușă după tușă povestea Picturii țărănești pe sticlă, reiterată de generații după generații după măsura trăirii, cu modulații acordate fiecărei inimi. Căutăm aceleași acorduri, sub același Cer, însă în alte vremi. Facem cunoștința unui consătean, și al nostru pentru răstimpul locuirii aici, în Socolari: Pătruț, sau Păt’uț după pronunția sincopată pe r, atât de proprie! P’omite ca mâine, la acțiunea comună cu iubitorii sau doar curioșii de Pictură pe sticlă, să fie p’ezent și activ. Seara, ah, Seara!… încheie o zi, a câta?
Ioan Andoni 