„Câți sântem credincioși …”

(Paști, 1966)

„(…) Noi toți, nu fără uimire, ne uităm cât de repede s’a îndepărtat omenirea de Biserică, de Hristos. Pentru mine acest fenomen se explică prin faptul că iată, de mai bine de o jumătate de veac (din 1914) întreg pământul trăiește în atmosfera necontenitului fratricid, și nimenea nu se pocăiește de un asemenea păcat. Este firesc ca, într’o astfel de stare oamenii să nu îndrăznească a căuta către marea Lumină a lui Hristos, că noi toți sântem copii ai Făcătorului Celui Viu – a devenit ceva peste măsura puterilor lor, și de aceea se desfășoară atât de intens obșteasca apostazie.

Când eram în Grecia, în timpul războiului, ascultând spovedania oamenilor, le spuneam:

– «Ați uitat să-mi spuneți de un mare păcat al vostru …»

– «Care?»

– «Că sânteți ucigaș…»

– «Nu, nu sânt ucigaș, și de aceea nu aș putea spune acest păcat …»

– «Dar, ia spuneți-mi, în vremea războiului, când primeați vești că printr’o oarecare operațiune așa-zisul vrăjmaș a suferit mari pierderi, nu v’ați bucurat?»

– «Firește, căci ei au început războiul, ei sânt vinovați, și bine că i-au bătut.»

– «Deci vezi, dragul meu, oricum ai privi-o, din punct de vedere omenesc obișnuit, în duhul Evangheliei, aceasta înseamnă părtășie morală la ucidere, și deci păcatul cere căință.»

Nu văd ca oamenii să fi înțeles cum trebuie cele spuse mai sus, și de aceea nu le mai rămâne altceva decât să se lepede de viața după Evanghelie, să se îndepărteze de Hristos, să-și uite adevărata obârșie în planul duhului, și să se preschimbe în unii osândiți la moarte animalică. Și deci, a zidi o biserică lui Hristos în astfel de vremuri este o sarcină deloc ușoară.”

Sursa: ARHIMANDRITUL SOFRONIE: „Scrisori către Familia Protoiereului Boris Stark”

Anunțuri

Re-blog

Manifestul Ligii distributiste române „Ion Mihalache“


Vrei stânga, vrei dreapta, vrei stânga dreptei şi dreapta stângii? NU!

Vrei capitalismul local al foştilor comunişti? Capitalismul global al cămătarilor, fondurilor speculative şi transnaţionalelor? NU!

Vrei socialismul birocraţilor şi al „asistaţilor social“? NU!

Vrei să fii sclav la locul de muncă şi chiriaş în propria ta ţară? NU!

Vrei ALTCEVA, o alternativă POLITICĂ şi ECONOMICĂ REALĂ la actualul sistem neoliberal şi cârdăşia politico-economică pozând în piaţă liberă? DA!

Vreţi în România democraţie PARTICIPATIVĂ şi ECONOMICĂ? DA!

Vrei o „a treia forţă“? Forţa care să te transforme dintr-un sclav într-un om liber, stăpân pe soarta ta? DA!

NU SCHIMBA SCAUNELE, SCHIMBĂ SISTEMUL!

AI NEVOIE DE O ECONOMIE DISTRIBUTISTĂ!

DISTRIBUTISMUL NU ÎNSEAMNĂ REDISTRIBUIREA AVUŢIEI NAŢIONALE DIN MODELELE SOCIALISTE, CI PROPUNE O CÂT MAI LARGĂ DISTRIBUIRE A PROPRIETĂŢII PRODUCTIVE („PROPRIETATEA PRODUCTIVĂ“ ÎNSEAMNĂ POSESIUNEA FIZICĂ ŞI FOLOSIREA CONCRETĂ A PĂMÂNTULUI, UNELTELOR ŞI CUNOŞTINŢELOR)

PENTRU TINE, PROSPERITATE!
PENTRU CLEPTOCRAŢIE, AUSTERITATE!

Trăieşti într-o societate în care îţi petreci viaţa muncind pentru alţii în loc să munceşti pentru tine şi familia ta. De tânăr înveţi să devii „o resursă umană“, un sclav pe plantaţiile transnaţionalelor şi ale oligarhilor locali. Înveţi să calci pe cadavrul aproapelui tău pentru a urmări himera unui loc de muncă bine plătit. Ti se spune că totul depinde de tine deşi totul depinde de Sistem. Crezi că nu ai altă alegere decât între şomaj şi a pleca din ţară, între sclav pentru Big Business şi sclav pentru Big Government. Aceleaşi răspunsuri imbecile oferite de către Stânga şi de către Dreapta te trimit înapoi la aceleaşi probleme. Uita-te în jurul tău! Câţiva stăpâni de sclavi, la vârf, în rest, o masă de sclavi, fericiţi, trişti sau deznădăjduiţi.

Distributismul înseamnă ieşirea din sclavia mentală şi economică a fiecăruia dintre voi. Înseamnă o economie la dimensiuni umane, bazată pe firme de familie şi cooperative, pe comunitate, pe grija faţă de ecosistem şi faţă de calitatea hranei noastre.

„Distributismul a devenit probabil cea mai atrăgătoare idee care s-a născut pe ruinele colapsului economic de la începutul secolului al 21-lea – şi asta în mare măsură datorită faptului că posedă cel mai mare potenţial de a arunca o punte peste prăpastia care separă curentele ideologice din SUA.“ (David Gibson, ziarul Washington Post, 17 oct. 2011)

În ţara noastră, distributismul, ca model economic şi social, nu a fost un produs de import, ci o creaţie unică a gândirii unor mari economişti (Virgil Madgearu) şi a unor mari politicieni precum Nicolae Iorga şi Ion Mihalache. ROMÂNIA INTERBELICĂ A AVUT O ECONOMIE DISTRIBUTISTĂ.

Distributismul este un sistem sustenabil pe care l-au validat miile de mici firme de familie şi firmele cu lucrători-proprietari, băncile de microcreditare şi uniunile de credit. Pe scară largă, Cooperativele Mondragón din Spania şi economia distributistă din Emiliei-Romagna, din Bologna, unde 45% din PIB provine de la cooperative şi firme de familie demonstrează că economiile şi firmele distributiste au un avantaj structural pe care sistemul monopolist-financiar şi cel socialist nu pot să-l egaleze.

Unii dintre voi sunteţi distributişti fără să ştiţi. Promovaţi economia locală făcându-vă cumpărăturile, nu la hipermarket ci la magazinul din colţ (care nu vinde alimente turceşti!), mâncaţi produse naturale şi beţi vin şi ţuică preparată în propria gospodărie sau în gospodăria părinţilor şi bunicilor voştri. Credeţi că libertatea înseamnă întărirea familiilor şi a comunităţilor? Sunteţi de acord că libertatea mai înseamnă să-i lăsăm pe ADEVĂRAŢII ţărani să ne producă hrana? Să readucem micul magazin în cartierele unde locuim? Să sprijinim creşterea cât mai mare a numărului de proprietari – în loc de câţiva „aleşi“? Atunci sunteţi distributişti!

Veniţi cu noi ! Să le redăm românilor posibilitatea să muncească pentru ei înşişi! Să redevenim o ţară de proprietari!

OBIECTIVELE NOASTRE:
– Reintegrarea dreptăţii în economia de piaţă prin aplicarea principiilor istorice ale creştinismului, armonizând relaţia dintre morală şi economie.
– Reintegrarea în economie a principiului RECIPROCITĂŢII şi ÎNCREDERII prin promovarea firmelor de familie şi a firmelor de tip cooperatist conduse după regula „un om, un vot“.
– Micşorarea prăpastiei dintre proprietate şi muncă pentru a construi stabilitatea socială şi economică prin intermediul cooperativelor şi firmelor de familie.
– Răspândirea largă a proprietăţii productive ca element esenţial pentru dobândirea independenţei faţă de corporaţii, birocraţii şi sistemul bancar cămătăresc.
– Subsidiaritate: mai puţină centralizare şi organizaţii mai mici şi mai diverse la cârma instituţiilor locale, întreprinderilor private şi a administraţiei de stat.
– Solidaritate cu lucrătorii, cu cei lăsaţi de izbelişte, cu nevoiaşi şi familiile lucrătoare.
– Sprijin pentru agricultura sustenabilă şi pentru înfiinţarea de cooperative moderne.
– Răspândirea cât mai largă a conducerii. Apariţia micro-conducerii, înfiinţarea COMITETELOR DISTRIBUTISTE DE ACŢIUNE POLITICĂ care vor juca un rol semnificativ în sprijinirea candidaţilor şi în influenţarea rezultatului alegerilor şi în deciziile politice. Micro-conducerea nu-i priveşte pe alţii. Te priveşte pe tine!

SPRIJINIM:
– Justiţia economică, remoralizarea pieţei: o piaţă cu adevărat liberă combină logica profitului cu beneficiile sociale.
– Relocalizarea economiei: un sistem de micro-proprietăţi, firme de familie, mici gospodării şi ferme agricole. Marile entităţi, căi ferate, utilităţile publice sau băncile nu vor fi privatizate ci MUTUALIZATE, adică vor fi organizate într-o formă care să permită controlarea lor de către angajaţi şi clienţi care devin acţionari direcţi.
– Recapitalizarea micului proprietar.
– Înfiinţarea de bănci populare. Întregul sector bancar trebuie să devina majoritar românesc în 5 ani.
– Facilităţi fiscale şi subvenţii pentru IMM-uri, inclusiv firmele de familie aflate la început şi cele de tip cooperatist. O nouă legislaţie în acest sens.
– Breslele (asociaţiile profesionale) – cooperativele (susţinem adoptarea legislaţiei europene a cooperaţiei).
– Regimul de impozitare diferenţiat.
– Creditele fără dobândă pentru relansarea economiei.
– Producţia locală pentru consumul local.
– Microcreditarea.
– Agricultura sprijinită de comunitate (metodă de cooperare între producător şi consumator prin care se asigură produse de calitate, pe bază de abonament sau de contracte de tipul „risc şi recompensă“ – metoda „Coşul ţărănesc“).
– Tehnologia la scară mică şi „open source“.
– Agricultura ecologică.
– Gospodăriile autosuficiente, urbane şi rurale.
– Drepturile celor nenăscuţi.
– Parteneriatul sat-oraş.

NE OPUNEM:
– Un NU hotărât privatizării sistemului de sănătate. Este un bun public şi nu trebuie privatizat, ci parţial mutualizat. Trebuie îmbunătăţit prin investiţii;
– Un NU hotărât înstrăinării sectorului de energie. Este un sector cheie al economiei, trebuie să rămână în mâinile romanilor.
– Un NU hotărât exploatării de către străini a resurselor naturale. Ele aparţin românilor şi trebuie exploatate de către statul român.
– Un NU hotărât vinderii pământurilor agricole şi pădurilor. Ele sunt ale românilor.
– Un NU hotărât asumării responsabilităţii de către guvern în 75% din legi. (Este o formă de dictatură, Parlamentul trebuie să-şi recâştige rolul său).
– Un NU hotărât investiţiilor speculative care sifonează bogăţia creată de alţii sau de natură (Un DA hotărât pentru salvarea Roşiei Montane).

Paloare primă

„Casa nu-mi mai aparține,

Am fost dat afară din ea.

Atunci mi-am dat seama că un om fără casă e mai de plâns decât un câine sau o pisică.

Am înțeles ce înseamnă să ai un pat, haine, cratițe, pantofi, prosoape și alte din cele trebuincioase.

Nu mi-a rămas nimic,

Doar propriul meu trup,

Lihnit de foame, istovit.

Am meditat o vreme.

Nu mi-a rămas absolut nimic, nu văd nici o ieșire.

A muri și a trăi sânt în afara rușinii sau faimei.

Nici cerșitul n-ar fi o scăpare.

O să dau buzna într-o casă,

Voi mânca tot ce-mi cade în mână,

O să rămân acolo nemișcat.

Astă noapte

Voi forța ușa casei din care am fost izgonit,

Și acol’o să dorm.”

Kiyioshi Akiyama, SINGURĂTATE (Casa)

în versiunea lui Emil Eugen Pop– „Poezie japoneză contemporană”

Ed. DACIA, Cluj-Napoca, 1984

Desen: Ștefan, Culoare: Ioana

Desen: Ștefan; Culoare: Ioana

„Alege ..!”

Oricum am privit situaţiunea, oricât m-am străduit să pricep, oriunde am căutat un sprijin, ori…

© Monique

Îmi apare, diafan, o însăilare pe care nu o voi alunga, un banc cocoşat de a cărui culoare mă voi lămuri de mâine încolo. Un zbârnâit a cărui persistenţă va însoţi fiecare clipă a vieţii fiecărui nedumerit din România. Un tremur ordonator al ordinii atât de râvnite va schimba …

Parafraza însăilării cu pricina ar suna aşa: ” … şi a venit ziua în care Românilor li s-a pus în faţă un amestec de vorbe, ceaţă, frânturi de adevăr, cu îndemnul: alege!”

Acum douăzeci de ani, „de Crăciun, ne-am luat raţia de libertate!” fiecare în felul său, cei mai mulţi în faţa televizorului. Acum, de Sfântul Nicolae ne vom lua papucii.

Noroc că nu e o profeţie!

„Fericita întristare”

Am preluat o sintagmă, pentru titlu, din literatura patristică. Înţelesul originar vizează întristarea pentru păcate (mintea ţinută în iad, la Sfântul Siluan Athonitul), în perspectiva mântuirii.

Ocuparea minţii şi pervertirea sufletului, sub presiunea crescândă a mass media din ultimele săptămâni, cu importuri care nu ni se potrivesc – chiar aş zice dimpotrivă -, au adus o fierbere ai cărei aburi otrăvesc tot ce mişcă. Sărbătoarea naţională este, totuşi, a tuturor românilor, orice suprapunere fiind doar jalnica mărturie a nepăsării pentru (ce a mai rămas din) valorile neamului. Aceia ori alţii ne arată că lupta lor este deasupra a orice, fie ea chiar ţara pe care doresc (încă) să o mai căpuşeze. Dacă mai era nevoie, au demonstrat (am senzaţia tot mai pregnantă că ceea ce spun aici zgârie, sună în contratimp …) că nu sânt decât aceiaşi „oamenidebine”, chipurile în partide diferite, emanaţii ale cui îi paşte.

Istoria îi consemnează şi pe ei. Din păcate pentru susţinători (slugi ar fi mai potrivit, dar în altă ordine, cea adevărată), aceeaşi istorie nu are nici o bomboană, doar anonimatul din umbra căruia mai scot limba. În scopuri şi foloase numai de ei vânate.

La mulţi ani, Românilor de pretutindeni şi dintotdeauna, cu tot dragul!

Graiul Neamului

Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima română,
Să-nvârtim hora frăţiei
Pe pământul României!

Iarba rea din holde piară!
Piară duşmănia-n ţară!
Între noi să nu mai fie
Decât flori şi armonie!

Măi muntene, măi vecine,
Vină să te prinzi cu mine:
Şi la viaţă cu unire,
Şi la moarte cu-nfrăţire!

Unde-i unul, nu-i putere
La nevoi şi la durere.
Unde-s doi – puterea creşte
Şi duşmanul nu sporeşte!

Amândoi sântem de-o mamă,
De-o faptură şi de-o samă,
Ca doi brazi într-o tulpină,
Ca doi ochi într-o lumină.

Amândoi avem un nume,
Amândoi – o soarte-n lume.
Eu ţi-s frate, tu mi-eşti frate,
În noi doi un suflet bate!

Vin’ la Milcov cu grăbire
Să-l secăm dintr-o sorbire,
Ca să treacă drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare

Şi să vază sfântul soare,
Într-o zi de sărbătoare,
Hora noastră cea frăţească
Pe câmpia românească!

(Versuri: Vasile Alecsandri
Muzica: Alexandru Flechtenmacher)

Mulţumesc!!!

SYM-PATHIA

Răspunzând unui prieten: „… zilele ne sânt, oricum, numărate: să avem, dar, grijă să nu pierdem noi vreuna.” şi citind pe blogul altuia o idee pe care o tot mestec atunci când dau de discuţii pre-ocupate de „alegeri prezidenţiale 2009”, anume că „les jeux sont faits, m’damz e’m’sieurs; rien’va plus!” mai găsesc putere/timp pentru a-mi re-veni în fire. Mulţam Bunului Dumnezeu pentru îngăduinţa ne-măsurată şi caut să nu pierd ceea ce, mă încăpăţânez să cred, am primit într-o bună zi din restul vieţii: