Am aici, ca pre-text, un text care tre’ „băgat” într’un con-text şi găsit autorul:
„Muritorii admiră roata şi aburul, uitând în primul rând să admire inteligenţa elastică pe care le-am hărăzit-o. Orice aşa-zisă invenţie există virtual în lucruri. Inteligenţa numai o degajează, când a sosit ora. Oamenii fac caz mare, astăzi, de abur, pe care au să-l întrebuinţeze ca să mişte roţile. Mâni vor găsi electricitatea, transformând-o în lumină. Va veni un timp când se vor vădi şi undele cărora ei le vor spune herţiene. Infinitul posibilităţilor şi forţelor va rămânea încă întreg când ei vor socoti că sânt aproape să-l istovească. De câte ori vor degaja ceva, vor fi în situaţia copiilor care găsesc un obiect şi-şi închipuie că e al lor. Cu cât vor înainta spre insondabil vor avea iluzia că sânt ei totul; pe când în realitate totul e esenţa eternă din care ei deţin numai o infimă scâteie. Cu cât se lărgeşte domeniul a ceea ce numesc ei ştiinţă, cu atât mai mult ar trebui să înţeleagă forţa supremă. S-au mărginit să-mi dea un nume, să mă imagineze bătrân cu barbă, nu ştiu de ce; să-mi acorde o tovărăşie ca cea din prezenta anecdotă, să puie în sama mea poveştile revelaţiilor, când lumina le-am acordat-o pentru o înţelegere mai înaltă. (…)
Când undele herţiene duc imaginea şi sunetul în eternitate şi-n nesfârşit, singurul gând care te mai poate preocupa este numărul nesfârşit al altor combinaţii care pot vădi cândva omul. Nu se vor putea vădi toate, căci omul va trece. Cele mai multe vor rămâne ca seminţe nefecundate în viscolul forţelor contrare.”
foto: KirreLien
Ioan Andoni 