„Câți sântem credincioși …”

(Paști, 1966)

„(…) Noi toți, nu fără uimire, ne uităm cât de repede s’a îndepărtat omenirea de Biserică, de Hristos. Pentru mine acest fenomen se explică prin faptul că iată, de mai bine de o jumătate de veac (din 1914) întreg pământul trăiește în atmosfera necontenitului fratricid, și nimenea nu se pocăiește de un asemenea păcat. Este firesc ca, într’o astfel de stare oamenii să nu îndrăznească a căuta către marea Lumină a lui Hristos, că noi toți sântem copii ai Făcătorului Celui Viu – a devenit ceva peste măsura puterilor lor, și de aceea se desfășoară atât de intens obșteasca apostazie.

Când eram în Grecia, în timpul războiului, ascultând spovedania oamenilor, le spuneam:

– «Ați uitat să-mi spuneți de un mare păcat al vostru …»

– «Care?»

– «Că sânteți ucigaș…»

– «Nu, nu sânt ucigaș, și de aceea nu aș putea spune acest păcat …»

– «Dar, ia spuneți-mi, în vremea războiului, când primeați vești că printr’o oarecare operațiune așa-zisul vrăjmaș a suferit mari pierderi, nu v’ați bucurat?»

– «Firește, căci ei au început războiul, ei sânt vinovați, și bine că i-au bătut.»

– «Deci vezi, dragul meu, oricum ai privi-o, din punct de vedere omenesc obișnuit, în duhul Evangheliei, aceasta înseamnă părtășie morală la ucidere, și deci păcatul cere căință.»

Nu văd ca oamenii să fi înțeles cum trebuie cele spuse mai sus, și de aceea nu le mai rămâne altceva decât să se lepede de viața după Evanghelie, să se îndepărteze de Hristos, să-și uite adevărata obârșie în planul duhului, și să se preschimbe în unii osândiți la moarte animalică. Și deci, a zidi o biserică lui Hristos în astfel de vremuri este o sarcină deloc ușoară.”

Sursa: ARHIMANDRITUL SOFRONIE: „Scrisori către Familia Protoiereului Boris Stark”

Anunțuri

Creştinismul orb şi mut

Fiindcă toţi caută ale lor, nu ale lui Hristos. (Filipeni 2, 21)

„Doi orbi au fost vindecaţi de Iisus. S-au ţinut după El pe drum rugându-se neîncetat până au ajuns în casa Lui; acolo au făcut o mărturisire de credinţă şi, atinşi de Domnul, ochii li s-au deschis.

După ce s-au vindecat au plecat uitând cu totul ce le-a poruncit Iisus: nu mare lucru, doar să păstreze tăcerea. Nu ştiu dacă a fost neatenţie, uitare sau doar entuziasm. Însă cum au ieşit din casa Domnului au făcut exact pe dos. Şi nu doar ca o pornire repede reprimată, un accident; ci, deşi Hristos le-a poruncit cu asprime, nu s-au lăsat până nu au informat tot ţinutul.

Se ascunde în acest incident o boală duhovnicească ce are mare popularitate la noi, la dreptmăritori. E, cred, adevăratul motiv pentru care mulţi dintre ortodocşi nu citesc Scriptura: lipsa totală de interes pentru ce vrea Hristos! Venim la El doar pentru problemele şi poftele noastre. Ca şi orbii din Evanghelie credem şi noi că Hristos ne poate vindeca sau scoate din încurcăturile vieţii. Dar nu ne interesează ce vrea El. În caz că o facem totuşi, poruncile Lui le înghiţim greu, cu sila, doar ca pe nişte clauze obligatorii la „contractul” prin care Dumnezeu S-a obligat să ne rezolve neputinţele. Dormim în picioare şi cu ochii deschişi când se citeşte Pericopa şi când se predică. Pentru că, repet, Scripturile fiind pline de gândurile şi dorinţele lui Dumnezeu, nu ale noastre, nu prezintă interes! De aici marea, predominanta importanţă a rugăciunii: nu din evlavie, ci pentru că altminteri nu se pot face „afaceri” cu Dumnezeu. Şi azi, ca şi pe vremea lui Iisus, Templul lui Dumnezeu e plin de negustori şi de tarabe sufleteşti.

Pocăinţa înseamnă să începi să cauţi Împărăţia lui Dumnezeu. Înseamnă să ai deodată alt scop în viaţă. Unul radical diferit de toate idealurile lumii.E ca şi cum orbii care au venit la Iisus, în loc să ceară vindecare, ar fi întrebat despre Împărăţia Cerurilor pe care Domnul o binevestea pretutindeni şi pentru care făcea toate minunile. Căci minunile nu erau de fapt decât o încurajare spre a crede cele propovăduite de Mântuitorul despre Împărăţia Cerurilor. Faptul nu e cu neputinţă. Căci am văzut feţe luminoase de orbi şi schilozi şi muribunzi. Nu pentru că li se făgăduise o tămăduire urgentă, minunată. Ci pentru că aflând Împărăţia, nu mai doreau nimic altceva. Nici măcar vindecarea…

Sunt de acum ani buni de când vorbesc cu tinerii despre Domnul Hristos şi nimeni nu m-a întrebat vreodată ceva despre Împărăţia Cerurilor. În schimb e viu interesul pentru pelerinaje, praznice, posturi şi amănunte tipiconale. Ca să nu mai spunem de CIP-uri şi lupta AntiSistem. În topul preferinţelor ortodoxe Împărăţia lui Dumnezeu e pe ultimul loc.

De această orbire e absolut necesar să ne vindece Dumnezeu, de orbirea noastră faţă de cuvântul lui Dumnezeu, de gândurile şi făgăduinţele Sale. Şi mai ales faţă de Împărăţia Sa.

Mulţi tineri au primit ascultare de la duhovnic să citească un capitol din Evanghelie pe zi. Nu e atât un „canon”, cât un îndemn spre Hristos şi un ajutor sfânt, esenţial, vital. Şi, când îi întrebam despre cele citite, amuţeau. Ca mutul îndrăcit din Evanghelia de azi. Căci e un demon foarte ataşat de ortodocşi, acesta al împietririi faţă de cuvântul lui Dumnezeu. E un demon bine hrănit cu temeri „sfinte” care le încătuşează mintea şi inima în faţa Evangheliei: nu cumva să cadă în erezie, în protestantism. Dar nu ne cere nimeni exegeză, hermeneutică biblică sau cine ştie ce lucru înalt şi pretenţios; ci doar o mărturie, oricât de mică, dar vie despre cum ne-a atins sau a intrat cuvântul lui Hristos în noi, cum l-am simţit cu mintea şi cu inima, ce impresie, efect, ce înţelesuri şi perspective a produs în sufletul nostru acestă întâlnire. Nici unul din cei interpelaţi pe acestă temă nu a dat vreun semn că lectura Evangheliei a fost, cât de cât, un „eveniment”, un început de dialog, spontan şi sincer, al sufletului cu Dumnezeu, că a trezit vreo uimire sau vreo impresie. Poate de aceea nimic nu e mai urgent în bisericile noastre ca a cere Domnului să ne vindece de orbirea, surzenia şi muţenia pe care le avem faţă de cuvântul Lui. Poate e singura şansă pentru mulţi dintre noi de a învia din creştinismul nostru şi de a fi înălţaţi, prin puterea cuvântului Scripturii, la al Lui. Dar credem noi că poate face El aceasta? (Matei 9, 28) Răspunsul a fost dat de două milenii: Evanghelia lui Hristos este putere a lui Dumnezeu spre mântuire a tot celui care crede (Romani 1, 16)

Nu-L auzim şi nu-L înţelegem pe Hristos. Sămânţa cuvântului divin cade lângă drumul vieţii noastre lumeşti şi ne este grabnic furată de cel cu care călătorim, adică de diavol. De aceea, cuvântul Evangheliei nu lasă nici o impresie în noi, nici o urmă în afectul şi gândirea noastră. Vreţi o dovadă? Iat-o. Sf. Ap Pavel spune despre cuvântul lui Hristos că e viu şi lucrător şi o sabie mai ascuţită decât orice sabie, destoinic să judece simţirile şi cugetările inimii (Evrei 4, 12). Citindu-l, l-aţi resimţit vreodată ca atare? V-aţi simţit junghiaţi la inimă, cu sufletul descoperit şi cu păcatele cele mai adânci şi mai ascunse scoase deodată la lumină? Sabia cuvântului junghie adâncul inimii cu durerile căinţei; dar le resimţim dulci din pricina izvoarelor de apă vie ale harului pe care le-a deschis această străpungere, căci ea deschide Împărăţia lăuntrică! Aţi trăit vreodată această experienţă? Dumnezeu a dăruit-o tuturor credincioşilor. Dar de ea se bucură doar cei care deschid Sfânta Evanghelia ca să aibă o întâlnire vie, personală, cu Domnul şi Dumnezeul lor….

Credinţa vine din auzirea cuvântului lui Hristos. Iar noi, credincioşii de azi, deşi nu-l auzim spunem că avem credinţă. Dar ce fel de credinţă e aceasta? Ştiu doar atât: că e una căreia nu-i este foame şi sete. Nici de Spovedanie, nici de Împărtăşanie, nici de Împărăţia lui Dumnezeu. E o credinţă bolnavă: lipsită de bucurie, fără sentimente şi gânduri sfinte şi fără fapte. Adică fără gândul şi fapta lui Hristos. E o credinţă făcută, nu născută. O păpuşă, un idol, nu o fiinţă vie.

vindecarea-celor-doi-orbi

Duminica a șaptea după Pogorârea Sfântului Duh

E credinţa unui mort care se simte bine în mormântul lui şi nu vrea să învieze…”

Marius IORDĂCHIOAIA

Sursa: DOXOLOGIA

40 de capete ale Maicii Gavriilia

1. Orice loc poate deveni locul Învierii. Este de-ajuns sa trăiești smerenia lui Hristos.

2. Nu o cunoaștere pe care s-o dobândești, ci o cunoaștere pe care s-o pătimești – asta-i spiritualitatea ortodoxă.

3. Există o singură educație: să învățăm să-L iubim pe Dumnezeu.

4. Mai bine iadul aici decât în lumea cealaltă.

5. Nu-i important ceea ce zicem, ci ceea ce trăim. Nu ceea ce facem, ci ceea ce sântem.

6. Dacă ai dragoste pentru întreaga lume, atunci întreaga lume e frumoasă.

7. Cel cel ce iubește nu bagă de seamă c-o face, așa cum nu bagă de seamă nici că respiră.

8. Când mintea nu este risipită în lucruri lumești și este unită cu Dumnezeu, atunci și un “Bună ziua” pe care îl zicem devine o binecuvântare.

9. Doar când cineva încetează să mai citească alte cărți în afara Evangheliei [în general a cărților duhovnicești, probabil, n.n.] începe să sporească lăuntric cu adevărat. Doar atunci, unit cu Dumnezeu prin Rugăciune, poate auzi voia lui Dumnezeu.

10. Adesea Dumnezeu nu dorește fapta, ci intenția. E de ajuns să vadă că ești gata sa-I împlinești porunca.

11. Când Dumnezeu ne-a făcut, ne-a dat viață și a suflat în noi Duhul Sau. Duhul acesta este Dragoste. Când nu avem dragoste, devenim cadavre și suntem cu totul morți.

12. Nu-ți dori nimic altceva decât voia lui Dumnezeu și primește cu dragoste relele care vin asupra ta.

13. Să nu răspunzi cuiva cu răul pe care ți l-a făcut, ci vezi-L pe Hristos în inima lui.

14. Să nu spui niciodată: “De ce mi s-a întâmplat asta?” Sau când vezi pe cineva cu cangrenă, sau cancer, sau orb, să nu te întrebi “De ce li s-a întâmplat asta?“ Cere-i lui Dumnezeu să-ți arate celălalt mal al răului. Atunci vei vedea, împreună cu îngerii cum stau lucrurile: toate sunt după rânduiala lui Dumnezeu. Toate!

15. Dacă ai gânduri de judecată împotriva altcuiva, cere-I lui Dumnezeu să se îngrijească de tine în acel ceas, ca să-l poți iubi pe acel om așa cum îl iubește El. Atunci Dumnezeu te va ajuta să-ți vezi starea. Dacă L-ai vedea pe Hristos, ai mai judeca?

16. Tot ce spunem rămâne în veșnicie.

17. Când avem nevoie, Dumnezeu ne va trimite pe cineva. Toți suntem împreună-călători.

18.Cei ce trăiesc în trecut sunt ca morți. Cei ce trăiesc în viitor, în închipuirile lor, sunt naivi, pentru ca viitorul e doar al lui Dumnezeu. Bucuria lui Hristos se găsește doar în clipa de fata, în Prezentul veșnic al lui Dumnezeu.

19. Mai bine să rostești Rugăciunea lui Iisus cu glas tare, decât deloc.

20.Tulburarea și grija sunt pentru cei ce n-au credință.

21. Dragostea este doar pe Cruce.

22. Așa cum Dumnezeu te iubește pe tine, îl iubește și pe dușmanul tău.

23. Ar trebui să facem în asa fel încât sa trăim în lume ca uleiul și apa dintr-o candela, care nu se amesteca și altfel sunt intru și pentru Dumnezeu: în lume, sau nu din lume.

24. Toți suntem vase, uneori ale Luminii, alteori ale Întunericului.

25. Ca să se săvârșească o minune, e deajuns să iubim. Nici rugăciunea, nici metania n-au așa putere!

26. Experiența m-a învățat că nimeni nu poate ajuta pe nimeni, oricât de mult și-ar dori, din dragoste, s-o facă. Singurul ajutor vine doar de la Dumnezeu, când e vremea Sa.

27. Dacă-l avem pururea pe Dumnezeu în minte, și Dumnezeu ne are pururea în minte.

28. Nu trebuie să hotărâm pentru alții. Sa-i lăsăm în seama îngerilor și vor găsi cea mai buna soluție.

29. Când vorbim și cineva ne întrerupe, să nu continuăm. Înseamnă că nu va auzi ce avem de spus. Îngerii fac așa.

30. Tot ce ni se întâmplă este doar din vina noastră.

31. În fiecare dimineață, deschide o pagină nouă și iscălește-o în alb. Și lasă-l pe Dumnezeu să scrie ce voiește.

32. De nu vei ajunge în pragul deznădejdii, nu vei vedea nicicând Lumina.

33. Precum Simon Kirineanul, să fim gata să sărim în ajutorul aproapelui nostru.

34.Singura bucurie adevărată este eliberarea de grijă.

35. Cea mai puternică rugăciune este Epicleza (chemarea Sfântului Duh) de la Dumnezeiasca Liturghie.

36. Dragostea este o bombă care nimicește tot răul.

37. Unii vor sa ajungă la Înviere fără sa treacă pe calea Golgothei.

38. Zi și noapte binecuvânta-vom pe Domnul pentru darurile ce ni le dă!

39. Puține cuvinte, multă dragoste. Pentru toți. Oricine ar fi ei.

40. Cea mai mare parte a rugăciunii mele este de mulțumire. Ce altceva să cer, dacă am totul?

SURSA

ISTORII ADEVĂRATE: POVESTEA OPINCII ROMÂNEȘTI ARBORATE PE PARLAMENTUL DIN BUDAPESTA ÎN 1919

Cum au pus românii opinca pe Parlamentul de la Budapesta în 1919.

Acest episod, intrat deja în folclor, este unul real și redau aici descrierea lui făcută de Generalul Marcel Olteanu, fost guvernator al Budapestei în timpul ocupației românești a Ungariei, între august şi noiembrie 1919. A apărut inițial în cartea sa “Huzarul negru”, 1926, și a fost preluat în reeditarea cărții Generalului Gheorghe Mărdărescu (foto), “Campania pentru desrobirea Ardealului și ocuparea Budapestei”, 1922, realizată de Editura Marist sub titlul “Campania pentru desrobirea Ardealului și ocuparea Budapestei – și alte mărturii”, 2010.

Generalul Mărdărescu, 1919, Budapesta

…Și-au intrat trupele noastre în Budapesta la începutul lunii august 1919. Palatul Parlamentului maghiar a fost pus sub paza unui pluton de vânători. Șeful gărzii de la intrarea principală era sergentul Iordan, un oltean de la Craiova, potrivit de stat, negru, uscat și foarte vioi. Deasupra palatului a văzut Iordan cum fâlfâia în vânt flamura ungurească, roşu-verde-alb. Faptul acesta nu l-a supărat prea tare, dar nici nu i-a plăcut… Dându-și capela pe ceafă şi scărpinându-se după ureche şi-a zis: “Să dau jos steagul unguresc şi să pun fanionul de la companie?… Asta ar şti şi madama de la popota domnilor ofiţeri s-o facă…”. “Dar am să chibzuiesc în aşa fel ca să rămână de pomină şi să fie şi talpa României răzbunată…”. Zis şi făcut.

Chemând pe căprarul Bivolaru, s-au suit în norii Budapestei şi au coborât steagul în lungul sforii, drept la jumătatea steajerului şi, luând apoi opinca răsuflată a căprarului, s-a urcat ca un pui de urs şi a pus-o drept căciulă în capul steajerului, lăsându-i nojițele s-atîrne-n vânt. Şi aşa a fâlfâit multă vreme în cerul Budapestei steagul maghiar cu opinca românească deasupra lui…

Cine oare să fi făcut această tragică glumă? îmi zise tovarăşul meu de preumblare, domnul Ferency, un distins avocat pe care îl cunoscusem în metropola maghiară; şi zicând, îmi arătă cu mâna priveliştea originală şi neaşteptată, care oprea în drum şi întorcea capetele şi altor trecători, ca fiind cel mai caracteristic şi ironic simbol al îngrozitoarei realităţi, al catastrofalei prăbuşiri a unui organism orgolios şi despotic, tocmai sub călcâiul acelui organism pe care ţinuse genunchiul de fier atât amar de vreme, pe care întotdeauna l-a considerat nevrednic de lumina soarelui şi de care totuşi o viaţă-ntreagă s-a temut…”.

Cine oare să fi dat vântului şi să fi ilustrat cu atîta măiestrie şi atît de dureros dezastrul iremediabil al regatului Sfântului Ştefan?”, mai rosti domnul Ferency, cu privirea tristă, pierdută în văzduh, întrebând parcă cerul unguresc, dezolant de senin în ziua aceea. Apoi se întoarse cu privirea spre mine, şi deşi nu mai zicea nimic, am înţeles că ar vroi o lămurire. Îmi era milă de el, căci era un om distins la simţire.

Mă voi interesa, domnule doctor”, îi zisei cu o nuanţă de înduioşare şi, apropiindu-mă de santinelă, îi spusei să strige pe şeful gărzii.

Este chiar acolea, domnule general”, îmi răspunse vânătorul mic şi îndesat, încordându-se şi făcând cu capul un gest despre cheiul Dunării.

– Cum îl cheamă?
– Don sergent Iordan.
– Dar tu ştii cine a dat ordin de s-a aciuat opinca ceea deasupra steagului unguresc?
– Da, domnule general, chiar don sergent a dat ordin azi dimineaţă şi tot dânsul a şi executat ordinul… acum stă de un ceas acolo să vadă ce-o să zică lumea şi tot în cer se uită ca să îndemne şi pe alţii…

Mă-ntorc puţin spre stânga şi nu departe zăresc un sergent şi un căprar, care, fără să mă bage în seamă, gustau cu frenezie roadele isprăvii lor – ilustraţia magistrală a unui moment istoric. Priveau când la trecătorii enervaţi şi sanchii, când la opinca impertinentă, şi pe feţele lor tuciurii şi asprite de viforul vremilor se lămurea cea mai desăvîrşită satisfacţie. Păreau nişte inspiraţi şi nişte draci geniali. Întreaga oaste românească, întreaga naţie mi s-au părut că se oglindesc în aceşti doi zdrenţăroşi, sublimi chiar prin gradul de perfecţiune la care poate ajunge o zdreanţă… De-aş fi fost singur! – O! i-aş fi privit ceasuri întregi fără să mă satur… Şi – poate, i-aş fi luat de gât şi i-aş fi sărutat! Dar!… le-am făcut semn să se apropie şi, arătând domnului Ferency pe sergent, i-am zis încet, foarte încet: “Acesta este glumeţul, care fără o intenţie răutăcioasă, desigur, şi cu toată naivitatea unui poznaş, te-a făcut poate să suferi…”. Şi domnul Ferency, scăldându-şi ochii între genele-i umede, mi-a replicat cu adâncă melancolie: “Dacă din sufletul şi mintea unui simplu ţăran ca acesta s-a desprins o asemenea poznă, atunci nu mă mir că sunteţi aici…”.

În după-amiaza aceleiaşi zile, m-am îndreptat din nou spre Palatul Parlamentului. Mă simţeam dator faţă de Iordan; trebuia să-i dau ceea ce în faţa durerii domnului Ferency, nu i-am putut da. L-am chemat – era nedespărţit de Bivolaru -, mi-a povestit cum i-a dat în gând şi cum a înfăptuit isprava lui.

L-am lăudat şi mi-am plimbat mâna mult pe faţa lui suptă şi radioasă şi i-am dat un pachet de ţigări regale. Şi nu ştiu cum, m-am pomenit că iau de nas pe căprarul Bivolaru, care se tot apropia de mine şi pe care, cu cât îl priveam, cu atît mai mult punea stăpânire pe firea mea.

Era mic de statură, faţa îi era smeadă şi foarte pârlită de soare şi vânt; în fundul capului purta nişte ochi mici, căprui şi scăpărători. Avea dinţi mărunţi, albi şi frumoşi, şi peste buza arsă de frigurile ostenelilor abia mijea o mustaţă roşcovană – un vulpoi de Mehedinţi. Purta capela pe sprânceană, iar în ce priveşte îmbrăcămintea părea înfăşurat cu totul într-un covor de petice, căruia expresia lui îi dădea ceva din prestanţa unor odăjdii de samurai japonez fanatic.

O crestătură adâncă îi stăpânea obrazul stâng şi alta mai lată se răsfăţa pe gât sub urechea dreaptă; mai în sus de mână, pe antebraţul stâng, se zărea o cicatrice respectabilă…

L-am întrebat unde a fost rănit. Mi-a răspuns cu naivitate şi scurt: “Peste tot, domnule general”. Şi desfăcând repede o moletieră, mi-a arătat o rană de schijă, abia vindecată, la pulpa dreaptă; apoi, descheind singurul nasture pe care îl mai avea la veston, puse degetul pe o dâră de baionetă în lungul coastelor din dreapta care se vedea în întregime printre cele câteva şuviţe de pânză destrămată ce alcătuiau cămaşa lui Bivolaru. Şi era gata să-mi mai arate, dar l-am întrerupt: “Bine, bine… văd că eşti crestat ca un răboj; dar unde ai căpătat rănile? În ce lupte?…

Şi iarăşi cântecul lui: “Peste tot, domnule general. În Carpaţi, la Răşinari, la Olt, la Siret, la Oituz şi chiar pe Tisa în aprilie, că eu, domnule general, am fost poate în patruzeci de atacuri mari şi, în adevăr, eu sunt răbojul isprăvilor regimentului nostru… pe mine sunt crestate toate de la 1916 încoace… şi nu mă las nici mort!…

– Ei, şi acum îţi pare bine că făcurăm România Mare şi că faci de gardă, tu, căpraru Bivolaru de la Mehedinţi, tocmai aci la Budapesta?

Şi el, încordându-se şi privindu-mă soldăţeşte drept în lumina ochilor, îmi răspunse sfătos şi cu mândrie: “E lucru mare, domnule general… Dar… am auzitără că mai e şi o Vienă!…”. Acestui nebun în toate minţile, acestui prototip al zdrenţelor noastre glorioase de la 1917, care îşi da seama perfect până unde se poate întinde fiziceşte România Mare, nu-i intra totuşi în cap că numai pentru ce vedea s-a ostenit el şi atâţia au albit meleagurile cu oasele lor.

 El, Bivolaru, sinteza neamului său, elegant la simţire şi la gândire, fără să poată exprima, înţelegea totuşi numai una: “faima şi duhul românesc cît mai departe, şi peste România-Mare, România spirituală, România fără hotare”.

General Marcel Olteanu
Huzarul Negru”, 1926

Articol îngrijit de: Cristian Negrea

Bibliografie (surse):

  • Gheorghe Mărdărescu, Campania pentru desrobirea Ardealului şi ocuparea Budapestei – şi alte mărturii, Editura Marist, 2010

  • Istoria md.

preluat de la http://cersipamantromanesc.wordpress.com

Re-blog

Manifestul Ligii distributiste române „Ion Mihalache“


Vrei stânga, vrei dreapta, vrei stânga dreptei şi dreapta stângii? NU!

Vrei capitalismul local al foştilor comunişti? Capitalismul global al cămătarilor, fondurilor speculative şi transnaţionalelor? NU!

Vrei socialismul birocraţilor şi al „asistaţilor social“? NU!

Vrei să fii sclav la locul de muncă şi chiriaş în propria ta ţară? NU!

Vrei ALTCEVA, o alternativă POLITICĂ şi ECONOMICĂ REALĂ la actualul sistem neoliberal şi cârdăşia politico-economică pozând în piaţă liberă? DA!

Vreţi în România democraţie PARTICIPATIVĂ şi ECONOMICĂ? DA!

Vrei o „a treia forţă“? Forţa care să te transforme dintr-un sclav într-un om liber, stăpân pe soarta ta? DA!

NU SCHIMBA SCAUNELE, SCHIMBĂ SISTEMUL!

AI NEVOIE DE O ECONOMIE DISTRIBUTISTĂ!

DISTRIBUTISMUL NU ÎNSEAMNĂ REDISTRIBUIREA AVUŢIEI NAŢIONALE DIN MODELELE SOCIALISTE, CI PROPUNE O CÂT MAI LARGĂ DISTRIBUIRE A PROPRIETĂŢII PRODUCTIVE („PROPRIETATEA PRODUCTIVĂ“ ÎNSEAMNĂ POSESIUNEA FIZICĂ ŞI FOLOSIREA CONCRETĂ A PĂMÂNTULUI, UNELTELOR ŞI CUNOŞTINŢELOR)

PENTRU TINE, PROSPERITATE!
PENTRU CLEPTOCRAŢIE, AUSTERITATE!

Trăieşti într-o societate în care îţi petreci viaţa muncind pentru alţii în loc să munceşti pentru tine şi familia ta. De tânăr înveţi să devii „o resursă umană“, un sclav pe plantaţiile transnaţionalelor şi ale oligarhilor locali. Înveţi să calci pe cadavrul aproapelui tău pentru a urmări himera unui loc de muncă bine plătit. Ti se spune că totul depinde de tine deşi totul depinde de Sistem. Crezi că nu ai altă alegere decât între şomaj şi a pleca din ţară, între sclav pentru Big Business şi sclav pentru Big Government. Aceleaşi răspunsuri imbecile oferite de către Stânga şi de către Dreapta te trimit înapoi la aceleaşi probleme. Uita-te în jurul tău! Câţiva stăpâni de sclavi, la vârf, în rest, o masă de sclavi, fericiţi, trişti sau deznădăjduiţi.

Distributismul înseamnă ieşirea din sclavia mentală şi economică a fiecăruia dintre voi. Înseamnă o economie la dimensiuni umane, bazată pe firme de familie şi cooperative, pe comunitate, pe grija faţă de ecosistem şi faţă de calitatea hranei noastre.

„Distributismul a devenit probabil cea mai atrăgătoare idee care s-a născut pe ruinele colapsului economic de la începutul secolului al 21-lea – şi asta în mare măsură datorită faptului că posedă cel mai mare potenţial de a arunca o punte peste prăpastia care separă curentele ideologice din SUA.“ (David Gibson, ziarul Washington Post, 17 oct. 2011)

În ţara noastră, distributismul, ca model economic şi social, nu a fost un produs de import, ci o creaţie unică a gândirii unor mari economişti (Virgil Madgearu) şi a unor mari politicieni precum Nicolae Iorga şi Ion Mihalache. ROMÂNIA INTERBELICĂ A AVUT O ECONOMIE DISTRIBUTISTĂ.

Distributismul este un sistem sustenabil pe care l-au validat miile de mici firme de familie şi firmele cu lucrători-proprietari, băncile de microcreditare şi uniunile de credit. Pe scară largă, Cooperativele Mondragón din Spania şi economia distributistă din Emiliei-Romagna, din Bologna, unde 45% din PIB provine de la cooperative şi firme de familie demonstrează că economiile şi firmele distributiste au un avantaj structural pe care sistemul monopolist-financiar şi cel socialist nu pot să-l egaleze.

Unii dintre voi sunteţi distributişti fără să ştiţi. Promovaţi economia locală făcându-vă cumpărăturile, nu la hipermarket ci la magazinul din colţ (care nu vinde alimente turceşti!), mâncaţi produse naturale şi beţi vin şi ţuică preparată în propria gospodărie sau în gospodăria părinţilor şi bunicilor voştri. Credeţi că libertatea înseamnă întărirea familiilor şi a comunităţilor? Sunteţi de acord că libertatea mai înseamnă să-i lăsăm pe ADEVĂRAŢII ţărani să ne producă hrana? Să readucem micul magazin în cartierele unde locuim? Să sprijinim creşterea cât mai mare a numărului de proprietari – în loc de câţiva „aleşi“? Atunci sunteţi distributişti!

Veniţi cu noi ! Să le redăm românilor posibilitatea să muncească pentru ei înşişi! Să redevenim o ţară de proprietari!

OBIECTIVELE NOASTRE:
– Reintegrarea dreptăţii în economia de piaţă prin aplicarea principiilor istorice ale creştinismului, armonizând relaţia dintre morală şi economie.
– Reintegrarea în economie a principiului RECIPROCITĂŢII şi ÎNCREDERII prin promovarea firmelor de familie şi a firmelor de tip cooperatist conduse după regula „un om, un vot“.
– Micşorarea prăpastiei dintre proprietate şi muncă pentru a construi stabilitatea socială şi economică prin intermediul cooperativelor şi firmelor de familie.
– Răspândirea largă a proprietăţii productive ca element esenţial pentru dobândirea independenţei faţă de corporaţii, birocraţii şi sistemul bancar cămătăresc.
– Subsidiaritate: mai puţină centralizare şi organizaţii mai mici şi mai diverse la cârma instituţiilor locale, întreprinderilor private şi a administraţiei de stat.
– Solidaritate cu lucrătorii, cu cei lăsaţi de izbelişte, cu nevoiaşi şi familiile lucrătoare.
– Sprijin pentru agricultura sustenabilă şi pentru înfiinţarea de cooperative moderne.
– Răspândirea cât mai largă a conducerii. Apariţia micro-conducerii, înfiinţarea COMITETELOR DISTRIBUTISTE DE ACŢIUNE POLITICĂ care vor juca un rol semnificativ în sprijinirea candidaţilor şi în influenţarea rezultatului alegerilor şi în deciziile politice. Micro-conducerea nu-i priveşte pe alţii. Te priveşte pe tine!

SPRIJINIM:
– Justiţia economică, remoralizarea pieţei: o piaţă cu adevărat liberă combină logica profitului cu beneficiile sociale.
– Relocalizarea economiei: un sistem de micro-proprietăţi, firme de familie, mici gospodării şi ferme agricole. Marile entităţi, căi ferate, utilităţile publice sau băncile nu vor fi privatizate ci MUTUALIZATE, adică vor fi organizate într-o formă care să permită controlarea lor de către angajaţi şi clienţi care devin acţionari direcţi.
– Recapitalizarea micului proprietar.
– Înfiinţarea de bănci populare. Întregul sector bancar trebuie să devina majoritar românesc în 5 ani.
– Facilităţi fiscale şi subvenţii pentru IMM-uri, inclusiv firmele de familie aflate la început şi cele de tip cooperatist. O nouă legislaţie în acest sens.
– Breslele (asociaţiile profesionale) – cooperativele (susţinem adoptarea legislaţiei europene a cooperaţiei).
– Regimul de impozitare diferenţiat.
– Creditele fără dobândă pentru relansarea economiei.
– Producţia locală pentru consumul local.
– Microcreditarea.
– Agricultura sprijinită de comunitate (metodă de cooperare între producător şi consumator prin care se asigură produse de calitate, pe bază de abonament sau de contracte de tipul „risc şi recompensă“ – metoda „Coşul ţărănesc“).
– Tehnologia la scară mică şi „open source“.
– Agricultura ecologică.
– Gospodăriile autosuficiente, urbane şi rurale.
– Drepturile celor nenăscuţi.
– Parteneriatul sat-oraş.

NE OPUNEM:
– Un NU hotărât privatizării sistemului de sănătate. Este un bun public şi nu trebuie privatizat, ci parţial mutualizat. Trebuie îmbunătăţit prin investiţii;
– Un NU hotărât înstrăinării sectorului de energie. Este un sector cheie al economiei, trebuie să rămână în mâinile romanilor.
– Un NU hotărât exploatării de către străini a resurselor naturale. Ele aparţin românilor şi trebuie exploatate de către statul român.
– Un NU hotărât vinderii pământurilor agricole şi pădurilor. Ele sunt ale românilor.
– Un NU hotărât asumării responsabilităţii de către guvern în 75% din legi. (Este o formă de dictatură, Parlamentul trebuie să-şi recâştige rolul său).
– Un NU hotărât investiţiilor speculative care sifonează bogăţia creată de alţii sau de natură (Un DA hotărât pentru salvarea Roşiei Montane).

Postul, ca asumare

ÎNDREPTAR LA SPOVEDANIE

  LUI GHEORGHE ŞI MARIA

Cu dragoste, Valeriu

7. … cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei.

Ioan 8 .

20.Adevărat, adevărat zic vouă că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura. Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie.

Ioan 16 4.

S-a sculat de la Cină, S-a dezbrăcat de haine şi, luând un ştergar, S-a încins cu el.5. După aceea a turnat apă în vasul de spălat şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins…23. Iar la masă era rezemat la pieptul lui Iisus unul dintre ucenicii Lui, pe care îl iubea Iisus.34. Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. 35. Întru acesta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.

Ioan 13

 – Înălţarea Domnului, 1947 – 

CE ESTE PĂCATUL?

Păcatul este călcarea Legii lui Dumnezeu, căl­care voită sau nevoită, cu ştiinţă sau fără ştiin­ţă, cu fapta, cu cuvântul, cu gândul. Păcatul este necinstirea adusă lui Dumnezeu, ocară, dispreţuire, defăimare, nerecunoaştere şi vătă­mare adusă fiinţei Dumnezeieşti, dintr-un senti­ment egoist. Păcatul este necredinţă şi neîn­credere în Dumnezeu, în legea Lui şi prea multă credinţă şi încredere în sine, până acolo ca omul să-şi fie singur lege, pentru că de în­dată ce ai călcat Legea lui Dumnezeu ai urmat o altă Lege, fie a ta, fie a Diavolului. Păcatul este a doua răstignire adusă Mântuitorului, căci prin păcat se reînnoiesc toate batjocurile de altădată şi toate bătăile primite. Piroanele, suliţa, spinii, prin păcat Mântuitorul le simte din nou. Acum, însă, nu mai sunt bătute de cei ce-L defăimau şi strigau: „Să Se răstignească, să Se răstignească…”, acum Îi sunt administrate de cei ce zic că cred în El, că-I urmează porun­cile, că-L iubesc. Acum Îl scuipă în faţă cei ce sunt botezaţi, acum cununa de spini I-o pun cei ce se numesc creştini, acum Îi dau palmele, acum Îi bat piroanele, acum Îl împung cu suliţa cei pentru care a suferit batjocuri şi bătăi şi pentru care Şi-a dat sângele Său pe Golgota pentru ca să-i facă fii ai lui Dumnezeu, pentru ca să le deschidă Raiul, să sfarme moartea şi să dărâme iadul. Păcatul este îndepărtare de Dumnezeu şi, în schimb, apropiere de Diavol, este îndepărtare de casa Tatălui şi păzire în Ţară străină a porcilor diavolului. Pentru că suntem robi aceluia căruia îi slujim (Ioan 8, 34), păcatul înseamnă robia Diavolului.Când păcătuieşti nu mai socoteşti ceea ce a făcut pentru tine Dumnezeu, nu-I mai eşti fiu şi nu te gândeşti la dreptatea Lui, care va pe­depsi pe cei ce păcătuiesc împotriva Voii Lui.Prin păcat toate lucrurile lui Dumnezeu sunt pornite împotriva scopului pentru care au fost făcute. Gura n-a fost făcută de Dumnezeu ca să înjurăm cu ea, să bârfim şi să blestemăm pe aproapele, ci gura a fost făcută ca, cu ea, să vorbim lucruri folositoare sufletului. Mintea nu ţi-a dat-o Dumnezeu ca, cu ajutorul ei, să găseşti argumentele care te îndepărtează de Dumnezeu, ci ca să găseşti argumentele care te apropie. Ochii nu au fost făcuţi spre a privi ceea ce aduce vătămarea sufletului, ci spre a vedea creaţiile lui Dumnezeu şi spre a-I aduce mulţumiri. Tot aşa, urechile, mâinile, picioarele n-au fost create spre a ne îndepărta de Dumnezeu. Bunătatea şi îndelunga răbdare a lui Dumnezeu nu vrei să le socoteşti ca atare? Căci să ştii că tot timpul ţi s-a dat ca să câştigi Raiul şi tu te pierzi socotind că El nu va mai judeca, că nu va ierta, că sunt alţii mult mai răi ca tine.  

CE URMĂRI ARE PĂCATUL

Răul pricinuit de el 

1. Prin păcat pierdem darul cel mai presus de fire ce-l avem de la Dumnezeu. Fără acest dar, sufletul rămâne slut. 2. Prin păcat Duhul Sfânt este luat de la noi şi nu mai suntem recunoscuţi fii. 3. Prin păcat pierdem fericirea veşnică a Raiu­lui; pierdem posibilităţile unirii cu Dumnezeu şi petrecerea împreună cu sfinţii; pierdem lumina veşnică şi odihna. 4. [Prin păcat] câştigăm Iadul cu focul cel ne­stins şi cu în­tunericul cel ce este totdeauna. 5. Prin păcat pierdem toate bunătăţile pe care le-am făcut înainte, căci Dumnezeu te va jude­ca în ceea ce te va găsi făcând. 6. Prin păcat pierdem ajutorul lui Dumnezeu (atât cât eşti în păcat).  

SPOVEDANIA

Nu plângi gândindu-te că ai pierdut Raiul?Nu te cutremură mâhnirea adusă lui Dumnezeu?Nu te înfioară Iadul?Nu cauţi să-ţi dobândeşti starea pierdută?Se mai poate?Da! Trebuie numai să vrei …

Dumnezeu a ştiut dintru început neputinţa noastră şi ne-a dat posibilitatea curăţirii de pă­cate. El a ştiut că omul cât va trăi va păcătui şi că fără de greşeală nimeni nu este, de aceea spunea ucenicilor Săi: „Oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate în Cer – şi oricâte veţi dez­lega pe pământ vor fi dezlegate şi în Cer”, cuvinte prin care se instituie şi Taina Spovedaniei.Spovedania sau pocăinţa este o baie din care sufletul scăldat iese uşurat de greutate şi curat de murdăria păcatelor, o baie în care se spală şi se pierd toate întinăciunile şi greşelile noas­tre. Spovedania este o doctorie ce vindecă su­fletul rănit de draci, o doctorie ce strică otrava păcatului. Spovedania întoarce pe păcătos de la Diavol la Dumnezeu şi-l pune din nou în le­gătură cu Făcătorul său. Spovedania însem­nează aducerea sufletului la faptele şi lucrurile care sunt pentru şi după firea lui. Spovedania redă pe om curat lui Dumnezeu. Spovedania pregăteşte sufletul şi trupul pentru primirea Trupului şi Sângelui Mântuitorului nostru Iisus Hristos.Spovedeşte-te în Biserică de patru ori pe an la acelaşi Duhovnic. Când îţi faci examenul de conştiinţă găseşte-te vinovat, nu te justifica; gândeşte-te la următoa­rele puncte:

a. Motivul sau scopul cu care sau pentru care ai păcătuit. A doua zi caută să ocoleşti momen­tul potrivit respectiv. b. Intenţia – ce ai voit de ai păcătuit. c. Împrejurările, ocoleşte-le a doua zi. d. Locul unde ai păcătuit. e. Cât l-ai răspândit – ai îndemnat pe alţii. f. Numărul…

Spovedania trebuie făcută cu zdrobire de inimă şi cu părere de Rău. Zdrobirea inimii este su­părarea şi durerea ce ţi se pricinuieşte când îţi aduci aminte de păcat. Această durere nu stă numai în a simţi păcatul, a suspina şi a plânge pentru el, ci stă mai ales în a urî păcatul. Părerea de Rău este durerea ce o simte cel ce se pocăieşte pentru că s-a lipsit de darul lui Dumnezeu şi a câştigat munca.Biserica a stabilit înainte de spovedanie să ţii un post de şapte zile sau chiar mai puţin. Bol­navii sunt scutiţi. Scrie păcatele pe hârtie şi ci­teşte-le singur înaintea Duhovnicului. Angajea­ză-te în faţa lui Dumnezeu şi a ta să nu le mai faci.

CELE ZECE PORUNCI

Porunca întâi: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău […], să nu ai alţi dumnezei afară de Mine”.

1. Crezi în Dumnezeu? 2. Crezi în Sfânta Treime? 3. Îl adori pe Dumnezeu? 4. Îl iubeşti? 5. Îl cunoşti? – Te-ai silit spre a afla ceva des­pre Dumnezeu din cărţile Sfintei Scripturi, din cărţile Bisericeşti sau de altundeva? 6. Nu cumva crezi în farmece? 7. Nu ai umblat pe la ghicitori, prezicători? 8. Nu faci spiritism? 9. Nu crezi în vise? – Crede numai în Dumnezeu. 10. Nu cumva dai mai multă cinstire unei fiinţe sau unui lucru decât lui Dumnezeu? 11. Nu preţuieşti banul, mâncarea sau vinul, fe­meia sau bărbatul, mai mult decât pe Dumnezeu? 12. Ai cârtit vreodată împotriva lui Dumnezeu? 13. Nu ai deznădăjduit din cauza vreunui ne­caz, vreunei supărări sau a oricărui alt rău venit asupra ta? 14. Nu te-ai împotrivit adevărurilor şi învăţăturii creştine? 15. Nu ai citit cărţi împotriva credinţei? 16. Nu ai dat altuia să citească? 17. Nu ai fost la adunările necredincioşilor? 18. Nu ai citit cărţile şi revistele lor cu scopul a­flării altui adevăr decât cel al Bisericii? 19. Nu ai apărat necredinţa sau sectele sau mahomedanismul? 20. Nu ai dus daruri sectarilor? 21. Nu crezi în credinţe deşarte sau păgâneşti? Că mi-a ieşit un preot înainte, îmi merge rău; mi-a ieşit un coşar, îmi merge bine; mi-a ieşit cu plinul sau cu golul etc.? 22. Este Dumnezeu centrul preocupărilor tale? 23. Ţi-ai pus întotdeauna nădejdea în Dumnezeu? 24. Crezi că există Rai sau Iad? 25. Crezi că va fi Judecată? 26. Nu te încrezi prea mult în bunătatea lui Dumnezeu şi în felul acesta nu te temi de jude­cată? 27. Nu crezi că Dumnezeu nu te mai poate ier­ta din cauza prea multelor (tale) şi grelelor pă­cate? 28. Ai cerut totdeauna ajutorul lui Dumnezeu? 29. Ţi-ai făcut cu regularitate rugăciunile? Sea­ra, dimineaţa şi la prânz? 30. La Biserică mergi cu regularitate? 31. La rugăciune şi în Biserică te gândeşti nu­mai la Dumnezeu? 32. Peste zi îţi mai aduci aminte de Dumnezeu? 33. Mulţumiri I-ai adus lui Dumnezeu după toa­te faptele tale? 34. Şi înainte de a face ceva I-ai cerut ajutorul? 35. Rugăciunile nu le spui câteodată numai din obicei sau să te scapi? 36. Nu te gândeşti în altă parte în timpul rugă­ciunii? 37. Nu-ţi vin gânduri că nu te mai poţi mântui? 38. Nu ai amânat pocăirea spre bătrâneţe? 39. Nu cauţi să mergi târziu la Biserică? 40. Asculţi slujba atent? 41. Nu râzi, nu vorbeşti sau nu te uiţi după lu­me în Biserică?

Porunca a doua: „Să nu-ţi faci chip cioplit, nici asemănarea vreunui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, din câte sunt în ape, sub pământ. Să nu te închini ace­lora şi să nu le slujeşti lor”.

1. Nu cumva crezi că unii oameni sunt mari şi au valoarea pe care a avut-o Mântuitorul? Exemplu: filosofii sau şefii de religii…2. Crezi în Sfintele Icoane? 3. Ce fel de închinare le dai? 4. Nu crezi, cumva, că Icoana este chiar Sfântul pe care îl zugrăveşte? 5. Nu cumva crezi în oameni – femeia ta, băr­batul tău, copilul tău etc.? 6. Nu te închini vreunui lucru, banului, mâncă­rii, băuturii sau altor plăceri? 7. Nu cumva mintea este singura ta lege şi faci numai ceea ce-ţi spune ea?

Porunca a treia: „Să nu iei Numele Domnului Dumnezeului tău în deşert, că nu va ierta Domnul pe cel ce va lua numele Lui în deşert”.

1. Ai înjurat vreodată de Dumnezeu Tatăl sau de Mântuitorul Iisus Hristos? 2. Ai înjurat de Îngeri, Arhangheli? 3. Ai înjurat de Sfânta Fecioară? 4. Ai înjurat de Sfinţi, Biserică, Paşti, candelă, icoane, Cruce şi altele? 5. Ai adus numele Domnului drept mărturie mincinoasă? 6. Ai luat altfel de mărturii: ochii tăi, viaţa ta, mântuirea sufletului tău? Căci Mântuitorul a zis ca vorba ta să fie da şi nu, căci ce e mai mult vine de la Diavol. 7. Ai drăcuit? Ai trimis pe alţii la dracu’ sau pe tine? 8. Ai obiceiul să blestemi pe cei ce-ţi fac rău? Mântuitorul ne-a învăţat să ne rugăm pentru ei. 9. Jurământ fals ai depus? 10. Dar jurământ adevărat? 11. Nu întrebuinţezi ca jurământ formula “zău”, care este prescurtarea lui “pe Dumnezeul meu”?

Porunca a patra: „Adu-ţi aminte de Ziua Sâm­betei ca s-o sfinţeşti. Şase zile lucrează şi fă [în acelea] toate lucrurile tale, iar în ziua sâm­betei este odihna Domnului Dumnezeului tău; în acea zi să nu faci nici un lucru, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sluga ta, nici boul tău, nici orice dobitoc al tău”.

Ziua Domnului este Duminica. Aceeaşi valoare o au şi toate sărbătorile instituite de Sfânta Biserică, de peste an.1. Ţinut-ai toate Duminicile şi Sărbătorile?2. Fost-ai în toate aceste zile la Biserică?3. Cei din casa ta le-au ţinut, au fost la Sfânta Biserică, nu i-ai oprit pentru vreun lucru?4. Altora nu le-ai dat de lucru în aceste zile? Nu mergi prea târziu la Biserică?5. Ziua Domnului o serbezi cum trebuie? Sau e pentru tine o zi obişnuită sau o zi de chefuri şi petreceri? Dimineaţa mergi la Biserică? După masă citeşti cărţi folositoare, ziditoare de suflet?6. Te îngrijeşti de suflet mai mult în această zi decât în altele?7. Nu ai făcut sau ai participat la clăci?8. Nu te porţi cu necuviinţă în Biserică?9. Nu ai hulit Biserica şi pe slujitorii Sfântului Altar?10. Pe preoţi îi cinsteşti ca pe slujitorii lui Dumnezeu? Nu-i batjocoreşti? Nu-i bârfeşti, spunând păcatele lor?11. Te rogi pentru ei? Îi asculţi?

Porunca a cincea: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământ”.

1. Nu ţi-ai bătut părinţii sau socrii? 2. Nu i-ai înjurat sau persecutat? 3. Ai ascultat sfaturile lor? 4. Nu i-ai înşelat cu ceva? 5. Nu le-ai speculat buna credinţă? 6. Când au fost în necazuri i-ai ajutat? 7. Slujbe după moarte le-ai făcut? 8. Fraţii, surorile le-ai ajutat? 9. Ai purtat grijă de soţie, de copii? Căci Sfântul Apostol Pavel zice: „Dacă, însă, cineva nu poartă grijă de ai săi şi mai ales de casnicii săi, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios” (I Timotei 5, 8). 10. Nu ţi-ai bătut soţia? Nu te-ai purtat rău cu ea? N-ai înjurat-o? 11. Soţul ţi l-ai cinstit? Soţia sau soţul ţi-ai iubit ca pe tine însuţi? 12. Nu ţi-ai înşelat soţul sau soţia? 13. Nu i-ai făcut viaţa mai grea? Nu eşti cicăli­tor? 14. De cele sufleteşti ale celor din casa ta te-ai îngrijit suficient? 15. Cum te-ai purtat cu părinţii sufleteşti? Naşi, profesori, preoţi? I-ai respectat şi i-ai ajutat? 16. Nu ai fost obraznic sau încăpăţânat cu pă­rinţii? 17. Nu i-ai supărat? Mâniat? 18. Nu i-ai vorbit de rău, batjocorit? 19. Nu ai râs de neputinţele lor? 20. Ai luat seama să-şi facă datoriile religioase? 21. Nu te-ai ruşinat de ei? 22. Nu ţi-ai cheltuit banii pe lucruri nefolositoa­re (tutun sau alte plăceri) şi în felul acesta ai lipsit familia de cele trebuitoare?

De eşti părinte 23. Ai îndreptat pe copiii tăi pe drumul Bisericii, cu fapta şi cu cuvântul? 24. Nu le-ai dat exemplul rău de certuri, beţii, vorbe porcoase, minciună, furt, necinste, cleve­tire, lene? 25. Nu cumva trăieşti în concubinaj şi copiii văd acest lucru? 26. Pentru faptele rele: certuri, minciună, băta­ie, furt i-ai pedepsit? Nu cumva din milă i-ai ier­tat? 27. Pentru copiii tăi, soţie, soţ, fraţi, surori, pă­rinţi, ai făcut rugăciuni? 28. Nu ai fost prea aspru sau prea blând cu copiii tăi? 29. Slugi rele care să înveţe copiii lucruri strică­cioase de suflet nu ai ţinut?  De eşti tutore 30. Ţi-ai îndeplinit toate îndatoririle materiale şi morale faţă de copil?  De eşti stăpân 31. Cum te-ai purtat cu servitorii sau ucenicii tăi? 32. Le-ai plătit leafa cinstit, nu le-ai reţinut pen­tru cine ştie ce motive? 33. I-ai îndemnat să-şi facă datoriile religioase? 34. Nu i-ai îndemnat să facă vreun păcat?  De eşti slugă 35. Ai ascultat stăpânii, patronii etc.? 36. Ţi-ai îndeplinit cu hărnicie toate datoriile? 37. Nu ai lucrat de mântuială? 38. Nu le-ai furat ceva? 39. Nu le-ai povestit casa? 40. Nu le-ai stricat lucrurile?

Porunca a şasea: „Să nu ucizi”.

1. Nu cumva ai ucis vreodată cu voie sau fără voie? 2. Nu doreşti să ucizi, nu ai gânduri de răzbu­nare? Ai lăudat pe cineva pentru că a omorât? 3. Nu doreşti moartea cuiva, fie pentru a-i lua averea, femeia, bărbatul etc.? 4. Nu ai bătut pe cineva? 5. Nu ai ameninţat? 6. Nu urăşti pe cineva, eşti împăcat cu toţi cu­noscuţii? 7. Doreşti rău cuiva, moarte, pagubă? 8. Te bucuri de răul ce se întâmplă semenului? 9. Cum te porţi cu cei din jur? 10. De eşti bărbat ai admis lepădarea de copii? 11. De eşti femeie, nu ai lepădat prunc cu voie? 12. Nu ai căutat să te sinucizi direct sau indirect? 13. Ai făcut vânătoare?

Porunca a şaptea: „Să nu fii desfrânat”.

Curvie face cel necăsătorit; preacurvie cel că­sătorit.1. Nu ai curvit sau, de eşti căsătorit, n-ai prea­curvit? 2. Nu trăieşti în concubinaj? 3. Nu păcătuieşti împotriva firii: onanie sau ho­mosexualitate? 4. Nu cumva pofteşti să curveşti cu bărbatul sau femeia altuia? 5. Nu cauţi prilej de curvie? 6. La lucruri ruşinoase nu te gândeşti prea mult? 7. Nu cauţi să-ţi aduci aminte de asemenea scene? 8. Nu vrei să vezi părţile rusinoase ale corpu­lui? 9. Nu vorbeşti lucruri ruşinoase? 10. Nu ai citit cărţi care să-ţi producă plăceri sexuale? 11. Nu ai îndemnat pe altul să facă acest păcat? 12. Nu ai făcut pe altul să păcătuiască prin îm­brăcăminte sau gătire?

Porunca a opta: „Să nu furi”.

Preotul nu poate ierta furtul neînapoiat; deci să restitui ceea ce ai furat şi apoi spovedeşte-te.1. N-ai furat bani sau alte obiecte de la stat, so­cietate sau vreun om? 2. N-ai păgubit pe alţii? 3. Pe cel păgubit, l-ai despăgubit? 4. De averea altuia, încredinţată ţie, ai avut des­tulă grijă? 5. Bani sau alte obiecte pe care le-ai luat îm­prumut, le-ai restituit? 6. Ai primit lucruri furate? 7. Lucrurile găsite le-ai dat înapoi? 8. N-ai schimbat hotarele pământului cu veci­nul tău? 9. N-ai îndemnat pe altul să facă acest lucru? 10. N-ai luat dobândă prea mare? 11. N-ai falsificat vreo marfă, n-ai vândut-o ca marfă bună? 12. La cântar sau socoteală n-ai înşelat? 13. N-ai luat de la cel mai mic decât tine lucruri cu de-a sila? 14. N-ai luat mită? 15. N-ai învăţat copiii să fure? 16. N-ai gânduri de îmbogăţire pe căi necinsti­te?

Porunca a noua: „Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău”.

1. N-ai jurat strâmb? 2. N-ai minţit? 3. N-ai adus mărturii mincinoase? 4. Te-ai purtat corect cu semenul tău? 5. Nu l-ai minţit? 6. Nu cumva ai purtat minciuni? 7. Nu cumva ai umblat cu poveşti de la unul la altul?

Porunca a zecea: „Să nu pofteşti […] nimic din câte sunt ale aproapelui tău”.

1. Dorit-ai femeia, fiica, bărbatul sau fiul aproa­pelui tău? 2. Dorit-ai averea vecinului? 3. Nu ai dorit starea socială a celui mai mare ca tine? 4. N-ai urât din această cauză pe vecin? 5. N-ai dorit casa, sau pământul, sau vita, sau lucrul fratelui tău? 

CELE ŞAPTE PĂCATE DE MOARTE

Mândria

Este izvorul tuturor răutăţilor sufleteşti. Ea este o lăcomie spirituală pentru care şi dracii au căzut din darul lui Dumnezeu.

1. Nu eşti mândru, fălos, închipuit? 2. Nu crezi prea mult în frumuseţea sau averea ta, nu te-ai mândrit cu ele? 3. Cum te porţi cu cei mari? 4. Nu dispreţuieşti pe nimeni? 5. Stai de vorbă cu oricine? 6. Nu eşti făţarnic, ipocrit (una spui, alta faci)? 7. Nu te-ai lăudat prin fapte, vorbe, îmbrăcă­minte? 8. Nu ai vorbit ceva spre a fi lăudat? 9. Nu ai clevetit pe aproapele ca să-i înjoseşti cinstea şi vrednicia şi spre a te ridica pe tine? 10. Ai răbdat ocara celui ce te-a ocărât? 11. Ai iertat pe cei ce s-au supărat pe tine? 12. Nu te-ai mândrit cu ştiinţa, cu cunoştintele tale?

Lăcomia

Din abstract, egoismul se concretizează prin lăcomie. Din acest punct de vedere priveşte Sfântul Apostol Pavel când zice că lăcomia es­te rădăcina tuturor răutăţilor.

1. Nu eşti lacom la mâncare sau băutură? 2. Nu vrei să strângi avere sau alte lucruri? 3. În strângerea de bani nu eşti lacom, n-ai în­şelat pe aproapele tău din această cauză? 4. Nu ai mâncat sau ai băut pe ascuns? 5. Ai mâncat în sărbători înainte de Sfînta Litur­ghie? 6. Ai mâncat mortăciuni?

Lenea

Este lipsa de întrebuinţare a puterilor trupeşti şi sufleteşti pe care Dumnezeu ni le-a dăruit ca să le folosim în Viaţa Noastră.

1. Nu eşti leneş? 2. Nu pierzi timpul fără să lucrezi? 3. Nu te ocupi cu lucruri rele sau deşarte (găti­rea trupului etc.)? 4. Rugăciunea o faci regulat? 5. De suflet te îngrijeşti? 6. Datoria ca funcţionar, lucrător, servitor ţi-o faci? 7. Nu obligi pe cei mai mici să facă lucrul tău? 8. Nu ai căutat duhovnic mai iertător? 9. Ţi-ai îndeplinit canonul?

Mânia

Se întemeiază tot pe pivotul lăcomiei. Când o­mul nu-şi poate îndeplini poftele sale, se înfu­rie, căci este împiedicat de la scopul său cel rău. Omul se poate mânia numai contra păca­tului.

1. N-ai făcut rele în mânie, înjurături, bătăi etc.? 2. Te mânii des? Cât te ţine? Ştii că Sfântul Apostol Pavel a spus: „Să nu apună soarele peste mânia voastră”? 3. Acum eşti supărat pe cineva? 4. Ai bătut pe cineva cu bâta, cu palma? 5. N-ai supărat sau mustrat pe cineva fără te­mei, cu răutate? 6. Ai dorit răul celui ce ţi-a făcut rău? Dar celui ce ţi-a făcut bine? 7. Nu te-ai mâniat pe vecin pe motivul că e mai bun decât tine? Nu l-ai invidiat? Nu-ţi pare rău? 8. Nu ai vărsat sângele cuiva (în beţie)? 9. Nu te-ai bătut la duel? 10. Nu te-ai rugat (în mânie) să vină răul asu­pra vrăjmaşilor tăi?

Zgârcenia

Este materială şi spirituală. Materială este atunci când omul nu voieşte să mângâie trupeşte pe cel sărac; iar spirituală, când nu voieşte să în­drume pe cel neştiutor, din răutate.

1. Eşti zgârcit? 2. N-ai lipsit de cele necesare pe un vecin din zgârcenie? 3. Ai ajutat pe sărac? 4. La masă ai chemat săraci sau bogaţi? Ştii că Mântuitorul ne îndeamnă să chemăm la masă pe cei ce nu ne pot chema înapoi.5. Nu vinzi prea scump? 6. Nu înşeli? 7. Nu-ţi pare rău că ai făcut vreun bine? 8. Nu cumva mănânci puţin, te îmbraci prost (pe tine şi pe ai tăi) spre a te îmbogăţi? 9. Nu cumva nu te îngrijeşti de sănătatea alor tăi, copii, soţie, părinţi, fraţi, spre a nu cheltui bani?

Invidia (cearta sau pizma)

Când cel furios nu poate birui cu mânia lui pie­dicile care i se opun şi, neputând să facă altce­va, se îndulceşte cu inima în patima invidiei, ca să acopere cinstea şi vrednicia sufletească şi trupească a aproapelui şi să se înalţe el.

1. Eşti certat cu cineva? 2. Îţi place să te cerţi? 3. Urăşti pe cineva? 4. Batjocoreşti? 5. Sfaturi viclene dai? 6. Acum ai pe cineva invidie? 7. Vorbeşti cu toată lumea? 8. Ai poreclit pe cineva? 9. Nu ai băgat vrajbă între fraţi? 10. Nu porţi pizmă pe cineva pentru faptul că e mai bun ca tine sau se bucură de mai multă cinste, avere, situaţie socială etc.?

Desfrânarea (Curvia)

Este tot o lăcomie, dar nu de ordin material sau spiritual, ci de ordin sentimental. Păcatul curvi­ei, ca nici un alt păcat, se face în trup. Trupul e templul Duhului Sfânt. (Poţi face desfrânare privind sau auzind lucruri care te-ar face să păcătuieşti. Chiar mâncând, dormind prea mult, vorbind etc.)

1. Ai căzut în curvie? 2. Dar în preacurvie? 3. Nu cumva îţi place să vezi sau să citeşti cărţi care te fac să păcătuieşti cu gândul, nu cumva îţi place să asculţi sau să vorbeşti vorbe por­coase sau de ruşine? Să ştii că Sfântul Apostol Pavel spune: ”să nu se audă din gura voastră nici vorbe spurcate sau porcoase, nici glume proaste care nu sunt cuviincioase, nici vorbe nechibzuite”. 4. Nu cumva îţi place să vorbeşti cu rost sau fără rost? 5. Nu te stăpâneşte nici o patimă? 6. Nu mănânci sau dormi prea mult? Ştii că tot Sfântul Apostol Pavel a spus: „Toate lucrurile sunt bune, dar nu trebuie să pună stăpânire pe voi”. 7. Nu ai în casă tablouri cu chipuri goale? Nu le priveşti cu patimă? 8. N-ai curvit cu rudenii de sânge sau cu cele spirituale (fină, naşă)? 9. N-ai pipăit trupul altuia cuprins de patima desfrânării? 10. N-ai vrut să vezi părţile ruşinoase ale cor­pului?

PĂCATE STRIGĂTOARE LA CER

A.      Uciderea cu voie

1. Ai ucis pe cineva?2. Ai căutat să ucizi?3. Vrei să ucizi pe cineva?4. Vrei să te răzbuni luând viaţa cuiva?5. Porţi cuiva mânie, pică?6. Ai bătut pe cineva?7. Ai certat, ai ameninţat pe cineva?

B.     Sodomia (împreunare împotriva firii)

1. Bărbat cu bărbat sau cu orice fel de animal? 2. Bărbat cu femeie împotriva firii? 3. Onania. Ai făcut onanie?  

C.     Oprirea pensiei sau simbriei la orfani, văduve, muncitori, salariaţi sau servitori

1. Ai oprit pensiile sau salariile? Din orice mo­tiv, fie ca despăgubire pentru un lucru stricat, fie din alte motive? 2. Reţineri parţiale sau nedrepte ai făcut? 3. Ai plătit totdeauna pentru ceea ce ţi-au lu­crat alţii?

D.  Asuprirea văduvelor, orfanilor, invalizi­lor şi neputincioşilor

1. N-ai bătut copiii, bătrânii sau orfanii? 2. Nu ţi-ai bătut joc de ei? 3. N-ai asuprit pe cel mai mic decât tine? 4. N-ai râs de ologi sau neputincioşi? 5. Nu i-ai necăjit? 6. Nu cumva ai avut datoria să-i ajuţi şi nu i-ai ajutat? 7. Pe cei ce nu ai avut datoria i-ai ajutat sau ai trecut pe lângă ei ca preotul şi levitul din Evanghelia cu Samariteanul milostiv? 8. Pe orb l-ai făcut să cadă conducându-l rău? 9. De orice neputincios, surd, gângav, şchiop, ciung, chior, nu ţi-ai bătut joc?

DATORII FAŢĂ DE VIAŢA SUFLETEASCĂ A APROAPELUI 

1. A feri pe altul de a păcătui. Ai ferit sau nu? 2. A învăţa pe cei neştiutori. 3. A da un sfat bun celui ce are nevoie. 4. A ne ruga lui Dumnezeu pentru alţii. 5. A mângâia pe cei întristaţi. 6. A suferi cu răbdare când suntem nedreptă­ţiţi. 7. A ierta greşelile altora.

PORUNCI PRIVITOARE LA VIAŢA TRUPEASCĂ A APROAPELUI

1. A da hrană celui flămând. Ai dat sau nu? 2. A potoli setea celui însetat. 3. A îmbrăca pe cel gol. 4. A îngriji pe cel bolnav. 5. A primi şi ospăta pe străini. 6. A cerceta pe cei din închisori. 7. A îngropa pe cei morţi.   

PĂCATE STREINE

1. Când sfătuieşti pe altul să păcătuiască. 2. Când porunceşti altuia să păcătuiască. 3. Când te învoieşti cu altul la păcat. 4. Când ajuţi pe altul să păcătuiască. 5. Când lauzi pe cel ce face păcatul. 6. Când poţi, dar nu voieşti să împiedici pe altul de a face păcatul. 7. Când ştii şi nu spui păcatul altuia (să i-l spui).   

PĂCATE ÎMPOTRIVA DUHULUI SFÂNT

1. Nesocotirea harului lui Dumnezeu şi încre­derea prea mare în tine. a. Să crezi că Dumnezeu n-are putere să te ierte, e un păcat foarte mare. b. Să crezi că tu eşti totul şi Dumnezeu n-are nici o putere în lume. 2. Neîncrederea în Dumnezeu. 3. Împotrivirea la Adevărul stabilit de Sfânta Biserică (să nu crezi în vreo dogmă). 4. Lepădarea de Biserica Ortodoxă. Fereşte-te de aceste păcate, căci Mântuitorul spune: „Dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu are ier­tare în veac, ci este vinovat de osândă veşni­că” (Marcu 3, 29).   

CELE 9 PORUNCI BISERICEŞTI

1.Cercetarea Sfintei Biserici în toate Duminicile şi sărbătorile legale. 2. Păzirea celor patru posturi din an. 3. Respectul faţă de feţele bisericeşti. 4. Mărturisirea păcatelor în cele patru posturi. 5. A ne feri de eretici. 6. A ne ruga pentru conducătorii statului şi dre­gătorii Bisericii. 7. A nu face nuntă, petreceri în post. 8. A feri Biserica de a i se înstrăina lucrurile. 9. A păzi posturile şi a face rugăciunile pe care chiriarhul (episcopul) locului le pune în vremuri grele.

DIFERITE PĂCATE

1. Neîndeplinirea angajamentelor: a. Le-ai îndeplinit pe cele luate în faţa lui Dumnezeu, a ta, a aproapelui? b. Ai îndeplinit canonul dat la Spovedanie? 2. Furtişag de cele sfinte: a. Ai minţit la Spovedanie? b. Ai ocolit să spui tot şi din ce motive?   

SFATURI

a. Spovedeşte-te de cel puţin patru ori pe an în posturi. b. Posteşte înainte de spovedanie. c. Păstrează acelaşi duhovnic. d. Fă-ţi un serios examen de conştiinţă înainte de a merge la spovedanie. e. Scrie pe hârtie păcatele, altfel le poţi uita. Apoi arde hârtia imediat. f. Mărturiseşte singur nu numai păcatele făcu­te, ci şi (pe) cele din inimă. g. Nu ascunde nici un păcat. h. Împacă-te cu cel ce ţi-a greşit. i. Ocoleşte prilejul de păcătuire. j. Părăseşte păcatul – angajează-te că nu vei mai păcătui. k. Regretă păcatele făcute. l. Fereşte-te pe cât poţi de ele. m. Cuminecă-te numai dacă te simţi curat. Alt­fel vei fi osândit. n. Îndeplineşte cu sfinţenie canonul dat de du­hovnic. o. Judecă-te singur pentru fiecare păcat făcut. 

Sfârşit şi lui Dumnezeu Slavă!  

Cugetare foarte folositoare în necazuri (din „Mântuirea păcătoşilor”, pagina 191) 

1. Ce-ai fost mai înainte de a te zidi Dumnezeu?2. Câtă facere de bine ţi-a făcut zidindu-te?3. Câtă răsplătire Îi eşti dator?4. Câtă nemulţumire I-ai arătat pentru bunătă­ţile ce ai primit?5. Câtă pedeapsă ţi se cuvine pentru această nemulţumire?6. De câte bunătăţi te-ai învrednicit în locul re­lelor ce ţi se cuveneau?7. Câte trebuie să faci, măcar de acum înainte, ca să îmblânzeşti pe Făcătorul tău de bine, ca să nu te muncească veşnic? Am scris, cum am putut, în toată graba, din do­rinţa curată de a vă trimite acest „Îndreptar la spovedanie”.

Cu toată dragostea, Valeriu.


Fiecare dintre noi avem o menire, dar trebuie să stăm sub povaţa duhovnicului, care înlătură voia nepricepută, făcând loc voii lăsate de Dumnezeu în fiecare dintre noi. Duhovnicul dezvăluie intenţiile lui Dumnezeu în noi. Dacă nu stăm sub povaţa duhovnicului, putem să in­trăm în rătăciri mai mari ca patimile. Îl simt prieten pe fiecare suflet care-mi trimite un singur gând de iubire. Şi doresc şi rog ca fiecare prieten să copieze acest „Îndreptar la spovedanie”.

Cu toată dragostea, Valeriu

Контрасты

„Mai întâi distracţie, apoi lucru …

mai întâi lucru, apoi distracţie …”

… mai departe nu merg. Eu, cel puţin, am priceput, pân-aici ce vierme roade acolo unde, odată, odihnea dragostea.

Ne tot potrivim (!) cununa de spini, cu osârdie privind la cei ce ne ocărăsc pentru că altceva nu se pricep. Am ajuns (ce cuvinte … şi cum se potrivesc ele!..) să ne purtăm aidoma lor, uitând că sântem şi încă avem să fim.

Nu „ca nemţii, francezii, americanii, ruşii, grecii …”

Ca noi. Am uitat să fim CA NOI. Precum noi, să fim.

„Înger pe piatră …”